oamenii contemporaneitatii traiesc cu obsesia asta, care devine din ce in ce mai mare, capatand valente metaforice: JOB-UL, frate. (ca sa ma exprim in termeni cat mai "modernisti").
cand iesi in oras si vezi o figura noua, cand povestesti despre colegii de facultate, cand iti revezi prietenii, o intrebare se insinueaza enervant in discutie: "dar, tu ce faci?" asta, in traducere libera insemnand: pe unde dai cu sapa? ce lucrezi? unde iti petreci juma' din viata? si cu cat raspunsul este mai complicat sau cuprinde mai multe initiale gen GM, BDM sau mai stiu eu ce, respectul interlocutorului creste.
vine, insa, intrebarea: chiar conteaza unde lucram? oamenii nu fac mereu ceea ce le place, ci ceea ce le aduce profit, iar un job nu ne spune nimic mai mult despre cineva, decat de ce fata aia draguta are fundul asa mare... poate pentru ca a stat prea mult la birou (si implicit ne gandim la o sumedenie de job-uri care presupun si vizeaza "sezandul").
oamenii incearca sa impresioneze cu job-ul, caruia ii dau o aura fantastica si ca sa ne dam seama de asta e suficient sa aruncam o privire pe anunturile de angajare din ziarele de la coltul strazii. in zilele noastre nu se mai cauta vanzatori, ci consilieri in relatiile cu clientii, nu se mai angajeaza gunoieri ci persoane responsabile cu intretinerea curateniei, iar secretarele se numesc mai nou "manager assistant"... cel mai haios este ca titlurile astea sunt atat de sofisticate, incat te poti trezi pus in imposiblitatea de a-ti da seama cu ce se mananca serviciul ala si mai mult incepi sa te indoiesti de propriile calitati. un job impachetat intr-un nume pompos il poate pune si pe cel mai dotat angajat intr-o postura de inferioritate.
ah, dar ce bine e cand esti in oras si o "puicuta" usor impresionabila te priveste pierduta si fascinata atunci cand ii susuri moale in ureche: job-ul meu este de sernocleidomastoidian (care este de fapt un muschi :D).
munca pe care o facem nu spune mai nimic despre personalitatea noastra, in afara faptului ca daca lucram in banca ne pricepem la cifre, daca suntem chelneri probabil la un moment dat in viata nu ne-a placut f mult scoala, sau nu ne-a sarit norocul in fata.
un job este mai mult o problema de conjunctura, de "omul potrivit la locul potrivit" sau....nepotrivit, si de multe ori se afla la polul opus personalitatii noastre, fapt pentru care e profund gresit sa-i judecam pe ceilalti prin prisma asta.
tocmai din acest motiv o sa incerc sa evit pe cat posibil trendul si o sa-i intreb pe oameni de azi inainte: si...care e hobby-ul tau?
