marți, 30 decembrie 2008

pentru un an minunat




un an vechi, imbatranit inainte de vreme isi traieste ultimele clipe. pierdut, uitat in calendarul agatat pe perete.

ar vrea sa strige ca nu s-a stins inca: "hei, ma auziti? sunt tot eu, anul ala in care v-ati bucurat, in care poate ati plans, in care v-ati nascut copiii, in care ati fost fericiti, in care ati iubit sau ati suferit, in care v-ati gasit, poate, dragostea adevarata!"

orice inceput ofera sansa unor orizonturi curate, este prilej pentru evaluari: ce si cat am invatat, cum ne-am maturizat. in 2008 am mai crescut cu inca 3 centimetri in experienta.

de Anul Nou vreau sa va salut pe toti cei care mi-ati trecut pragul aici, in 2008, pentru ca dincolo de rolul catarhic al blogului, care ma ajuta sa-mi plamadesc mai bine gandurile, scriu pentru voi. e minunat sa stiu ca am cui sa ma adresez, pentru ca daca nu ar trece nimeni pe aici, locul asta ar fi asemeni unui ou prafuit cazut din cuib, care nu va avea pui niciodata.

anul care vine e un prilej pentru a uita si pentru a ierta raul din jur, pentru a invata sa iubim mai mult si mai bine, pentru a impleti noduri fericite pe firul magic al vietii intr-un timp curat ca lacrima.

La multi ani, sa ne vedem cu bine in 2009!

sâmbătă, 27 decembrie 2008

se numeste rutina


ora 7

ceasul suna desteptarea cu acelasi tarait enervant care te face sa iti doresti sa-l arunci de pereti. te gandesti ca ar trebui sa schimbi melodia alarmei, dar nu ai chef acum...o sa faci manevra asta diseara, cand setezi din nou ceasul sa te trezeasca...

casti obosit, plictisit, enervat, toate la un loc si mergi la baie

spalat, pieptanat, aranjat, mancat, imbracat (nu neaparat in aceasta ordine)

fuga la serviciu in timp ce te prefaci ca ai chef de asta, ca job-ul tau e viata ta, ca sunt momente cand el te tine in priza

la serviciu aceeasi poveste de ieri, de saptamana trecuta, de anul trecut....aceleasi lucruri care si-au pierdut de mult noutatea si stralucirea
...nu mai simti nimic...

...parca nu mai vrei nimic...

si stai pierdut in fata calculatorului, cu gandurile alergand aiurea, pe dealurile verzi, alaturi de mustangi

...neimblanzite...neinfierate de niciun sef, de nicio datorie...

dar vine ora pranzului si parca ti-e foame

acelasi loc de luat masa, acelasi meniu (nimeni nu mai diversifica nimic), acelasi farfurii si servetelele poarta cu mandrie tot rosul de anul trecut

dar nu-ti pasa pentru ca asta inseamna sa fi un om cu responsabilitati, care se bucura de o oarecare stabilitate

totul in jur e cunoscut, pana si mirosul parfumului pe care il poarta femeile, obisnuitele locului

...de ani de zile...

pana si plictiseala ti-e familiara si eternul "n-am chef de nimic" si depresia inerenta

totul e normal, asemeni serilor (aceleasi seri) petrecute in fata televizorului sau cu o carte recomandata de un prieten...

aceeasi nevasta si branza e la fel, indiferent ca are mucegai, ca e scumpa sau ca e luata din naiba stie ce piata
se numeste rutina
si este sarpele pe care il crestem la san cu dragoste, voluptate si...teama. este lipitoarea care ne lasa fara energie si care incet, incet ne ucide, privandu-ne de forta minunata a creatiei de orice fel: fie si de puterea de a inventa un nou sandwitch.
si ne multumim sa mancam painea fada cu salam si unt, aceeasi apa minerala, acelasi picior, incaltat primul.
preferam baltoaca verde, plina de matasea broastei in care ne porcim mintindu-ne ca ne e bine, ca desi pute, ne apartine si ne uitam cu jind peste umar la raul repede de munte care miroase atat de bine. de departe.

vai, dar cine are tupeul sa se aventureze intr-acolo? daca pielea se usuca pe drum de la prea mult soare? daca ocupa altcineva baltoaca, un animal mai mare si mai puternic, daca se ascunde ceva fioros in raul ala...pentru ca daca e prea frumos, cu siguranta nu e adevarat.
si uite-asa cu mii de intrebari in cap setam alarma la ora 7, pentru a ne trezi enervati cu aceeasi melodie si purcedem vanjosi spre aceeasi viata traita pe jumatate, intorcandu-ne de pe o parte pe alta in balta noastra prea putin incapatoare, visand la mustangi albi
uitand treptat drumul spre raul curat ce ne duce spre mare...

duminică, 21 decembrie 2008

acum 19 ani Moşul ne-a adus libertate




aveam 9 ani şi ştiu foarte bine cum mergeam să cumpăr pîine cu cartela. tanti aia de la alimentara bifa cu pixul, frumos, un X pe ziua respectivă. în magazinul acela de care îmi amintesc mereu ori de cîte ori văd sau simt pe mîini făina de pe pîine, mirosea la fel: cumva a vechi, a bomboane roz si verzi lipicioase.
aveam 9 ani şi în ziua aceea mergînd după pîine am realizat că se întamplă ceva cînd o coloană lungă de oameni (parcă erau mii) a trecut pe lîngă mine scandînd: "Ceauşescu, la Sibiu te aşteaptă un sicriu!". parcă acum îl aud pe vecinul meu de la patru care a strigat pe geam din toţi rărunchii: "A FUGIT HOŢUL!"

ah şi teama aceea paralizantă care îmi strîngea contorsionîndu-mi inima cînd am realizat că bufniturile pe care le auzeam nu erau petarde, ci gloanţe. tata era undeva afară, în marea aia de oameni şi ar fi putut fi ucis într-o secundă. parcă simt şi acum senzaţia de leşin a copilului de 9 ani, care eram, al cărui unic gînd era: să vină tata cu bine acasă.

şi Dumnezeul mut de dincolo de cerul brăzdat de trasoarele roşii m-a ascultat pesemne, pentru că tata a scăpat cu viaţă din încleştarea aceea de carne, curaj, teroare, furie şi tot amalgamul de sentimente umane la un loc.

aveam 9 ani şi îmi amintesc, de parcă ar fi fost ieri, cum ne-am baricadat în bloc, cum am dormit în pivniţa neagră de teama gloanţelor, cum stăteam zgribulită pe o sanie chiar înainte de Crăciun fără să mă gîndesc la nimic...Moş Crăciun şi Moş Gerilă, la un loc, încetaseră să existe.

pe atunci nu ştiam prea multe, dar acum ştiu: tot ce s-a întmplat, toate inimile care au încetat să bată, au făcut-o pentru ca eu, azi, să pot sa scriu aici, pentru că Moş Crăciun sau Gerilă, nu mai contează, ne-a adus acum 19 ani cel mai preţios cadou: libertatea.


undeva pe lîngă strada Oituz se găseşte şi azi, după 2 decenii, crucea aşezată acolo de o mînă îndurerată. un băiat tînăr mă priveşte cu ochii limpezi de dincolo de poză:
nu credeam să-nvăţ a muri vreodată......

marți, 9 decembrie 2008

VREAU RAZBUNARE!


mi-am promis ca nu o sa vorbesc despre asta, pentru ca toata lumea care ma cunoaste este exasperata deja, dar desi am incercat din rasputeri sa rezist tentatiei, ma dau batuta. Gata, cedez si va povestesc ce am patit.

M-A MUSCAT UN SOARECEEEE.

nu, nu e o gluma si s-a intamplat cand ma asteptam mai putin, adica in somn. bestia si-a facut damblaua cu degetul meu (inelarul de la mana stanga) si a profitat de mine cand au fost visele mai frumoase.....spre dimineata.....dupa un chef de rockeri.

nu stiu ce l-a apucat, ce am facut, cum l-am atras, dar e ciudat ca m-a ales tocmai pe mine, amarata, din 25 de oameni, dintre care unii dormeau pe jos. (incredibil, ptr ca eu dormeam in pat!). cert este ca dupa ce mi s-a intamplat tarasenia m-am consolat cu gandul ca trebuie sa fiu foarte speciala pentru ca nu toata lumea se poate lauda ca a fost muscata de soarece.
si am luat vaccin antirabic (5 doze dupa o schema precisa), care s-a intins pe parcursul unei luni intregi, timp in care nu am avut voie sa sarbatoresc cu alcool si am avut grija sa nu musc pe nimeni. :D ce s-ar fi intamplat daca ii molipseam pe toti? hehehe

exista si o parte buna in toata povestea asta: am invatat sa beau ceai de toate felurile, am devenit un fel de mini vedeta la centrul antirabic, unde merg oameni muscati de animale cat de cat normale, am vazut fundul soarecelui, care a fugit fix pe langa fata mea dupa ce a comis-o si cred ca am primit si un semn de la cel de sus: ca urmeaza sa ma marit cu unul de la deratizare.
(asa ca pe altcineva nu mai accept, na!)

PS. si cum tot acolo mergem de Revelion, totul in mine urla: RAZBUNAREEEEEEEEEEEE! :D

joi, 4 decembrie 2008

un fulg...


mirosul l-a trezit in miez de noapte, tocmai cand isi facea somnul de frumusete. cum altfel ar fi putut sa-si pastreze intacte membrele subtiri ca niste firicele de ata?

ah si chiar acum cand visa la norul acela confortabil care s-a gandit sa cearna niste zahar pudra peste cozonacii abia copti, ciupiti in obraji de caldura cuptorului.

vai si ce ar mai fi dormit, dar nu putea rezista tentatiei de a deschide narile laaarg, cat trei guri la un loc, pentru a savura scortisoara pierduta undeva pe afara cand pala de vant a spulberat gramajoara de pe masa.

mirosul l-a trezit si taraitul greierului din ceasul somnoros pentru ca ceva din sufletul sau cu gene lungi de gheata i-a soptit ca trebuie sa plece....


...sa fie liber....

miercuri, 3 decembrie 2008

in tara lui cocalar voda


recunosc! ca tot omul botezat in nebuna noastra tara, ma uit pe pitipoance si pe cocalari.ro.

daca treci printr-o zi neagra la birou e suficient sa deschizi site-ul si sa mori de ras. e incredibil ce le trasneste unora prin cap, si e si mai incredibil ce poze isi fac: in cada, pe cada, langa chiuveta, in chiuveta, ca ma gandesc ca noul trend printe cocalari e sa-ti faci poze "sexoase" in baie.
genul asta de oameni e ca ciuperca de la picior de care nu reusesti sa scapi nici in ruptul capului. pe unde mergi, pe unde iti intorci privirea dai de buzele sclipicioase, rozacioase, lipicioase ale fetelor "de lume buna", "stilate", aflate in trend, concurente de succes la titlul la miss cabina de dus.

ne minunam ca ii vedem pe strada, cu ochelarii de soare gen musca tete, care te adoarme cu o uitatura, cu tricourile de gigolo italiano, cu sanii ridicati pana in nas, incat ma mir cum pot- bietele moluste-sa mai respire. nu suntem, insa, deloc surprinsi sa dam de toate specimenele astea la televizor si imi blestem fiecare clipa atunci cand ma pun pacatele sa pun mana pe telecomanda.
canalele sunt ticsite - mai ceva ca in toate red districturile la un loc - cu prostituate ajunse VIP-uri si mai nou si fetele de liceu si-au gasit hobby-uri orgasmice.

doamne iarta-ma!

azi, dupa o raita prin site-urile sus amintite am realizat ca nu ma mai pot uita la pozele alea fara sa ma cuprinda o mare tristete. numarul mare al exemplarelor ce se itesc pe acolo, gelate, parfumate, dolce gabanate, ma face sa cred ca traiesc intr-o tara de idioti, da nu de orice fel; din aia DOLCE.

exhibitionismul vulgar e ridicat la rang de arta in vagauna asta si se intinde cu repeziciunea plagilor biblice
...si cand ma uit in oglinda pot spune ca fara coarne, fara pierce, fara sa ma dau "gigica smecherica", fara fobii din astea colagenoase, fara barbati batrani si cu bani la brat, lucruri absolut normale la noi, cred ca am picat direct din luna.

pentru ca nu sunt normala!

luni, 17 noiembrie 2008

profil de cititor


pagina asta s-a nascut ca o "hai sa vedem cum e sa ai blog" si trebuie sa recunosc ca foarte mult timp am scris pentru mine, pentru ca traiam cu senzatia ca nu citeste nimeni. e fain sa existe un loc unde sa iti poti asterne gandurile ca in vitrina si ori de cate ori deschid pagina asta am senzatia ca ma aflu intr-un muzeu unde nebuniile mele de moment stau lungite pe rafturi, cu o tigara intre degete.
uneori imi par nepretuite.....alteori banale......

m-am gandit mult la cititorii mei, in momentul in care am realizat ca exista oameni pe care ii intereseaza ideile mele, si la felul in care ei ar putea fi, asa ca azi m-am hotarat sa scriu despre asta.

cred ca cititorul meu trebuie sa-mi semene intrucatva, sau macar sa avem vreo 10 molecule in comun, pentru ca poti sa revii iar si iar doar intr-un loc care ti-e familiar, intr-un loc care te poate face sa te simti bine, furios, relaxat, vesel, putin nebun, amuzat, curios.

cititorul meu cred ca are o mica doza de nebunie pozitiva (habar n-am daca exista asa ceva) care il face sa ia viata asta putin in ras, il face sa se joace cu ea, e serios, e copil, om matur, responsabil, poate putin zapacit, uneori.

cu cat ma gandesc mai mult, insa, realizez ca nu pot sa trasez in linii simple portretele oamenilor care imi viziteaza pagina, pentru ca fiecare personalitate e unica, e atrasa de ceva anume: poate de felul nebun in care pun virgulele (si care ma amuza pana si pe mine), de sensibilitatea din unele articole, de ironia din altele, asa ca e gresit sa incadrez pe toata lumea intr-un tipar. poate daca pagina asta ii era dedicata sportului as fi spus simplu. cititorii mei "este" sportivi: le place sa se uite la teveu cand joaca echipa favorita, dar cum nu ma pricep la fotbal......

chiar daca nu-mi cunosc personal toti cititorii, pot spune ca daca m-as intalni la o cafea cu fiecare dintre ei, am putea petrece un timp minunat impreuna, pentru ca aici sunt eu cea posomorata, cea sensibila, cea copila, cea rea si nu vad cum as putea deveni insuportabila pentru cineva care imi impartaseste ideile sau macar o parte din ele....

asa ca, dupa ce termin cu vaccinul antirabic pe care trebuie sa-l iau ca plata pentru atentia pe mi-a aratat-o soarecele care m-a muscat saptamana trecuta de deget, o sa merg in oras si o sa beau un pahar de vin pentru prietenii mei pe care ii stiu deja dar si pentru cei pe care nu am avut onoarea sa ii cunosc inca.

sâmbătă, 8 noiembrie 2008

viagra ajuta


ieri am adaugat o noua optiune blogului meu, o casuta de dialog, pe care azi am sters-o. de ce am facut asta? din cauza ca unii indivizi, in impotenta lor intelectuala, ma rog... fizica, nu pot sa se "reguleze" decat on line.

am avut naivitatea sa cred ca traiesc intr-o tara de oameni decenti, domesticiti, dar e evident ca o parte dintre romani, da, la scursuri ma refer, nu pot trai fara o "scula" in gura.

draga Guest, pentru ca n-ai avut tupeul nici macar sa ne spui numele, ca sa stim cu cine avem onoarea (si cand spun asta ma refer la toti "guest-ii" ca tine), sper sa-ti gasesti rapid o gonflabila si daca pana si aia o sa te refuze (lucru de care nu ma indoiesc), fa-te vegetarian, pentru ca observ ca prea multa "carne" iti afecteaza gandirea.



PS. trebuie sa recunosc ca sunt de-a dreptul impresionata de calitatile tale oratoricesti si de faptul ca ai reusit sa inveti sa scrii. acum pot intelege de ce neuronul tau e aproape de colaps.

joi, 6 noiembrie 2008

Hai la birfa, neamule!



cel mai mult pe lumea asta imi plac barfitorii. indiferent pe unde ajungi, prin ce cercuri te invarti, o sa dai inevitabil peste o gasca specializata in descoperitul picanteriilor, pe care le transmit mai departe prin intermediul binecunoscutei retele RADIO SANT.


nu stiu cum se face, dar vestile de genul asta se propaga cu o repeziciune care intrece viteza luminii, pentru ca nu exista emitator mai bun ca "gura lelii".


pai ce motiv am mai avea sa ne trezim dimineata, daca nu ca sa ii spunem celei mai bune prietene, sau celui mai bun prieten (neaparat) ce am aflat cu o seara in urma despre tipa aia care se culca cu......


ce ma distreaza cel mai tare este ca atunci cand ti se dezvaluie un secret el vine impachetat frumos, pe langa soapta absolut necesara, in propozitia DA' SA NU MAI SPUI LA NIMENI. Yeah right! toata lumea o sa transmita mai departe secretul cu propozitie cu tot. si in curand o sa te trezesti ca tot cartierul stie ca azi noapte nu ai dormit acasa, sau ca te-ai urcat intr-o masina tare care nu iti apartinea, sau ca ea a plecat la mama, da' nimeni nu spune...nimanui.......


toata lumea susoteste si nu trebuie sa fii un geniu ca sa-ti dai seama ca asta nu e o indeletnicire specifica doar femeilor. dovada mea e o seara petrecuta strict in compania baietilor care au uitat, pesemne, ca sunt si eu pe-acolo, si care i-au luat la purecat pe toti cei pe care-i cunosteau si care, bineinteles, nu erau de fata. ba le-au mai barfit si pe femei si pe fotbalisti, masina lui cutarica, copilul prost al lui gheorghe, seful cretin, gonflabila lui vasilica si asa mai departe.


vai ce m-am mai distrat dar am tacut chitic, prefacandu-ma invizibila, ca sa nu ma dea afara de la "spectacol"


ma intreb, insa, ce ar fi viata noastra fara o barfa buna? si cand spun asta imi amintesc cu drag de gasca mea de barfitori din facultate cu care aveam grija sa nu ratam nicio "stire" interesanta si cu care ii "povesteam" (numa' de bine! :D) pe toti colegii.


ba am mai auzit odata (tot dintr-o sursa de incredere) despre unele babe dintr-un sat din Oltenia care s-au suparat foc pe vecinul care si-a facut gardul prea mare si care s-a baricadat in curte, fara sa le mai lase loc de cate-o ocheada. pai despre ce mai puteau povesti? cred ca omul si-a pus in cap sa-si omoare vecinele...condamnandu-le la plictiseala.


daca e sa fim seriosi, ceea ce mai trebuie din cand in cand, nu ne ramane decat sa recunoastem (macar fata de noi) ca barfa e cea mai buna "sfoara" menita sa-i lege pe oameni la o cafea, pe o banca in parc, la un colt de strada, in fiecare coltisor al planetei noastre extrem de aglomerate si ca ne face viata dintr-o zi gri muuult mai interesanta.


si mai trebuie sa stim ca e bine sa fim barfiti, ca asta e cel mai bun semn ca suntem vii, chiar daca nu facem struguri.

chiar am pitici pe creier!


ieri m-a izbit o constatare: chiar am pitici pe creier!
asta o stiam dinainte, dar totul a devenit evident,cu mai putin de 24 de ore in urma, asa ca azi, ca o fata sincera ce sunt, imi recunosc "vina" in fata intregii natiuni.

cum am ajuns la concluzia asta? foarte simplu. pentru ca nu ma mai suportam cu pletele blonde, de Cosanzeana, crescute la radacina, am mers la hair stilist, ca sa folosesc termenul in trend, un tip super fain, pe care il cheama Tibi. ne cunoastem de ani buni si doar pe el il las sa puna mana in parul meu, mai ales echipat cu o foarfeca.

si uite-asa, pentru ca acolo era lume multa, un baiat tanar, invatacel, s-a oferit sa ma vopseasca.

-NU! am spus. Il vreau pe Tibi. Nu vreau sa ma vopseasca nimeni altcineva!

omul diplomat (cred ca saracul are de-a face cu toate fitoasele si nebunele din lume- nici nu se putea altfel intr-un salon de coafura) a incercat sa ma imbuneze, propunandu-mi un compromis:

-Uite, Tibi o sa amestece culoarea si eu doar o aplic...

insa incercarea lui a fost zadarnica.

-NU! am spus. Am venit la Tibi si atunci el ma vopseste, ma tunde si asa mai departe!

saracul a tacut resemnat in timp ce eu am ramas perplexa.
ce naiba se intampla in capul meu de ma comport ca un copil razgaiat, care vrea neaparat masinuta aia? si pentru ca nu pot da vina pe mine, pentru comportamentul care e absolut stupid cateodata, i-am gasit pe cei "raspunzatori" de toate "iesirile" mele. PITICII.

pot spune ca sunt un fel de Alba ca Zapada moderna, care se lauda ca poarta cu mandrie sub "casca" 7 pitici. nici macar nu am vrut sa-i las la salon, atat de tare m-am atasat de ei, incat cand am plecat i-am incolonat frumos si in pas de mars m-au insotit pana acasa.

(baiatul m-a intrebat la plecare: ti-ai luat si piticii? :)) fii fara grija, i-am spus, nu merg nicaieri fara ei. dar daca ma gandesc bine, cred ca lui ii era frica sa nu ramana cu ei pe-acolo)

cred ca toti avem fixurile noastre imposibil de inteles de catre ceilalti: fluturasi, pitici, pasarele, doar decoratiuni de gradina, care ne sporesc farmecul oriunde mergem, pentru ca nu putem fi tot timpul frumosi, destepti, draguti si modesti si pentru ca trebuie sa ne mai scoatem coltii din cand in cand...sau ochii....

asa ca, dragilor, daca va vine sa dati cu cutatu-n chiatra cateodata, si daca o sa chiar dati, sa stiti ca piticii sunt de vina...sau fluturasii...sau pasarelele...sau gargaunii.... sau stolurile....dar voi, in nici-un caz!

luni, 27 octombrie 2008

sa mori de ras, nu alta


Cu cateva zile in urma cutia mea postala s-a imbogatit cu un e-mail (acesta) care mi-a asigurat o noapte linistita cu vise frumoase. cum ar fi putut sa fie altfel daca m-am distrat cu horoscopul pe care il postez aici ca sa ne hlizim impreuna.

ieri nu stiam cine este autorul articolului, dar azi stiu: se numeste Mihaela Dicu si l-a scris pentru numarul din octombrie al revistei Avantaje http://www.polirom.ro/catalog/autori/dicu-mihaela/

(inca imi pare rau ca nu l-am scris eu :D)

Berbec (21.03-20.04)


Planeta dominantă: Marte, planeta încăpăţănării şi încăierărilor.
Animalul sacru: bărzăunul
Personalitate: Berbecul guvernează capul, drept pentru care Berbecii sunt experţi în a se arunca cu capul înainte, a face doar ce-i taie capul şi a da cu capul de pragul de sus. Sunt foarte siguri pe ei în tot ce fac, chiar şi când fac cele mai monumentale prostii. Plini de energie şi iniţiativă, sunt atât de grăbiţi şi de ocupaţi, încât nu au timp să gândească. Cu toate astea, în înţelepciunea lor nemărginită, ştiu întotdeauna ce e mai bine pentru ceilalţi. Nimeni n-are voie să-i contrazică, în timp ce ei îşi păstrează dreptul inalienabil de a contrazice pe toată lumea. Specialitatea lor este viteza, din care cauză au mereu fel de fel de vânătăi, arsuri sau tăieturi şi sunt clienţi fideli ai service-urilor şi asigurărilor auto. Cea mai mare afacere a vieţii lor este sexul, pe care-l practică numai din dragoste, chiar dacă dragostea respectivă nu durează decât o zi.
Meseria potrivită: director, pompier, instructor de sex, bungeejumper, spărgător de bănci.
Pizza magică: Diavolo.
Medicamentul norocos: energizantele


Taur (21.04-21.05)
Planeta dominantă: Venus, planeta trăndăviei şi a lascivitătii,
Animalul sacru: vaca indiană
Personalitate: Taurul e recunoscut pentru stabilitate şi perseverenţă, de fapt două modalităţi de exprimare a lipsei de imaginaţie. Universul lui se mărgineşte la ce poate să vadă, să guste sau să pipăie. Noţiunile complexe îl tulbură profund, iar îndărătnicia lui n-are semăn - dacă a apucat într-o direcţie, aşa o ţine. O schimbare de macaz ar implica un efort fizic şi intelectual prea mare pentru lenea lui. În ciuda obtuzităţii, dă însă dovadă de o aprigă viclenie atunci când îşi apără pielea sau vrea să obţină ceva. E maestru în a scoate castanele din foc cu mâna altuia. Dincolo de falnica-i robusteţe, Taurul ascunde o abominabilă laşitate.
Meseria potrivită: contabil, lăutar, coafeză, manechin, pom-star,degustător de maioneză. Pizza magică: Rusticana
Medicamentul norocos: întăritoarele (sexuale)


Gemeni (22.05-21.06)
Planeta dominantă: Mercur, planeta trăncănelii şi nevricalelor.
Animalul sacru: papagalul
Personalitate: Gemenii sunt isteţi şi foarte adaptabili, cu alte cuvinte nişte oportunişti lipsiţi de scrupule. Stăpânesc perfect arta comunicării şi pot să te mintă în faţă fără să clipească. Sunt drăgălăşenia întruchipată când vor să obţină ceva şi de-a dreptul sadici când au chef să se joace cu nervii altora. Sprinteni şi îndemânatici, dispar când ţi-e lumea mai dragă şi pot face nevăzute diverse obiecte care li se par interesante. Îşi scot din minţi şefii şi consorţii, dar nici unii nu-i dau afară, din cauză că se pricep să le spună bancuri. În dragoste, sunt deschişi tuturor posibilităţilor şi ar fi primii care ar subscrie la legalizarea poligamiei. Cu toate astea, în clipele romantice au tendinţa de a-şi exprima pasiunea uitându-se pe pereţi.
Meseria potrivită: agent de vânzări, scamator, chelner, escroc.
Pizza magică: Calzone.
Medicamentul norocos: gargara.


Rac (22.06-22.07)
Planeta dominantă: Luna, astrul toanelor şi născocirilor.
Animalul sacru: lipitoarea
Personalitate: Racul este un profitor nesătul, al cărui unic scop în viaţă e să care în bârlog tot ce-i pică în mână. Este mai zgârcit şi mai apucător decât tot neamul hărciogilor la un loc. Se spune că ar fi diplomat, dar în realitate manipulează pe toată lumea ca să-şi rezolve interesele. Zâmbeşte graţios, înşiră verzi şi uscate şi joacă tot timpul teatru, fiind foarte popular printre cei gură-cască şi slabi de minte. Are mania de a coopta tot soiul de rataţi pe care îi psihanalizează sau îi îndoctrinează cu predici filozofice ori cuvântări patriotice. Îşi iubeşte casa, dar nu este lipit de ea. Ros de morbul vagabondajului, dispare periodic pentru diverse intervale de timp. Din nefericire, se întoarce mereu înapoi ... În dragoste este adeptul romantismului siropos şi leşinat. Asta, la început, căci mai devreme sau mai târziu va scoate la bătaie un nimicitor arsenal de tocare măruntă a nervilor: toane, nazuri, îmbufnări, bombăneli, bănuieli, accese masochiste şi şantaje sentimentale.
Meseria potrivită: politician sau afacerist interlop (la alegere), poet, cămătar, pitic de grădină.
Pizza magică: Quattro formaggi.
Medicamentul norocos: alcoolul


Leu (23.07-22.08)
Planeta dominantă: Soarele, astrul egoismului şi îngâmfării.
Animalul sacru: pupăza
Personalitate: Leul este un lider înnăscut şi, ca toţi liderii, se înalţă strivindu-i pe cei cu mai mult bun-simţ decât el. Subordonaţii îi acordă respectul cuvenit, dar I-ar strânge de gât cu maximă plăcere. Ambiţie! ca nimeni altul. consideră că a atins poziţia cuvenită doar atunci cân nu mai are vreun loc alb pe cartea de vizită. Se iubeşte atât de mult pe sine încât îşi pupă oglinda de câte ori se crede singur. Este aşa de obsedat de onoruri că, dacă primeşte o cupă la campionatul de şotron, e în stare să umble cu ea atârnată la gât, să vadă lumea cât de grozav este. Atrage atenţia în orice adunare: fie este cel mai înzorzonat personaj, fie aruncă cu banii în toate părţile, fie poartă o armă. Pozează tot timpul, doarme pe stânga fiindcă profilul drept îl avantajează mai mult şi arată cu degetul mijlociu ca să-şi expună mai bine diamantul de multe carate. În dragoste, este la fel de înflăcărat ca un furnal şi la fel de discret o trompetă cu amplificator.
Meseria potrivită: împărat, şef de bloc, portar de hotel, dresor, hingher
Pizza magică: Quattro stagioni.
Medicamentul norocos: toxina botulinică.


Fecioară (23.08-22.09)
Planeta dominantă: Mercur, planeta trăncănelii şi a isteriilor.
Animalul sacru: ciocănitoarea
Personalitate: Zodiacele critică spiritul critic al fecioarei, punând-o astfel într-o situaţie critică. Cum, pe deasupra, fecioara mai e şi metodica punctuală şi perfecţionistă, sfârşesc prin a-i scoate pe toţi din pepeni. Obsedată de igienă, detalii şi clasificări, este capabilă să caute bacteriile cu lupa, să frece duşumelele periuţa sau să pună rufele în maşina de spălat nu doar pe culori, ci şi ordine crescătoare şi alfabetică. Miroase enervant de curat, ceea ce leagă spiritual de cânii şi pisicile din cartier. Fecioara este o fană a listelor, tabelelor şi regulamentelor pe punele subpuncte, care, în loc să-i simplifice, îi încâlcesc teribil existenţa. Scurt, orice fecioară veritabilă este: 1. mereu ocupată cu o mie de nimicuri sau să-şi bage nasul unde nu-i fierbe oala. 2. tipicară; 3. ipohondră: 4.cicălitoare: 5. cărpănoasă: 6. maniacă: 7. absolut necesară (din păcate). În dragoste, are căldura unei frapiere şi fantezia unui birocrat.
Meseria potrivită: analist politic, CTC-ist, agent de dezinsecţie, sora medicală (sau frate)..
Pizza magică: funghi.
Medicamentul norocos: toate, fără excepţie


Balantă (23..09-22.10)
Planeta dominantă: Venus, planeta trândăviei şi lascivităţii.
Animalul sacru: bibilica
Personalitate: Balanţa are certe înclinaţii intelectuale, utile în studiul aprofundat al programului tv, şi un înalt simţ artistic, reflectat în flerul cu care-şi asortează pantofii cu lenjeria. Plină de graţie şi eleganţă, umblă cu nasul pe sus, strâmbând suveran din el la orice încălcare a etichetei. Se zice că adoră confortul şi armonia, ceea ce în traducere liberă înseamnă că este leneşă şi n-are principii ferme. Despre Balanţă se mai spune că este o bună colaboratoare şi sfătuitoare: în orice problemă, expune câteva zeci de soluţii, ca apoi să-l lase pe celălalt să decidă. Cât despre vestitul ei echilibru, cel mai în măsură să comenteze ar fi psihiatrul care o tratează. În lipsa lui, se acceptă şi mărturiile apropiaţilor, adânc îngrijoraţi de viteza cu care-şi schimbă părerile şi de costurile mărite ale dulciurilor pe care le înghite atunci când e deprimată. Cel mai de seamă lucru din viaţa ei este dragostea, subiect bogat în detalii picante, prea indecente ca să poată fi relatate.
Meseria potrivită: agent matrimonial, arbitru, escortă, gigolo, tester de hamace, rentier.
Pizza magică: Capricciosa.
Medicamentul norocos: gelul anticelulitic.


Scorpion (23.10-21.11)
Planeta dominantă: Pluto, planeta obsesiilor şi paranoiei.
Animalul sacru: vipera
Personalitate: Scorpionul are foarte mult magnetism personal: atrage cuiele ruginite, cutiile de conservă, dramele şi ghinioanele. Are emoţii intense, idei fixe şi puterea de a deochea.. Este atât de încordat, încât dă impresia că suferă, iar încordarea lui face să se defecteze obiectele din jur. Chiar şi cei apropiaţi sunt profund afectaţi, de unde şi bafta pe care o are la moşteniri. Ştie ce vrea, dar caută să obţină totul pe căi ocolite. E genul care mai bine îşi otrăveşte duşmanul decât să-i dea un pumn în nas. Paranoic, vede peste tot pericole, intrigi şi conspiraţii. Asta nu-l împiedică să umble cu fitile şi să-i manipuleze pe ceilalţi. Îi consideră prieteni doar pe cei de care se poate folosi, iar prietenii n-au încredere în el, fiindcă ştiu că n-are mamă, tată sau scrupule, şi atacă subversiv, sub centură. În dragoste, este un obsedat sexual frustrat, gelos şi posesiv, care-şi scoate din minţi perechea cu bănuielile şi cu gusturile lui anormale.
Meseria potrivită: detectiv, medic legist, pândar, scafandru, vânător de fantome.
Pizza magică: Siciliana.
Medicamentul norocos: extractul de mătrăgună..


Săgetător (22.11-21.12)
Planeta dominantă: Jupiter, planeta exceselor şi a glumelor proaste.
Animalul sacru: grangurul
Personalitate: Săgetătorul este un inconştient optimist, a cărui specialitate este datul cu bâta în baltă: scoate perle după perle cu un aer de savant atotştiutor, face glume proaste şi râde fără rost. Este un snob care-şi poartă hainele cu etichetele pe-afară şi se laudă cu vedetele de teleshopping pe care le frecventează. Promite marea cu sarea, dar când trebuie să-şi ţină promisiunile este lovit de amnezie. Adoră maşinile, pe care le conduce cu plăcere şi cu mare viteză, în cei mai falnici pomi de pe marginea drumului. fiindcă se crede cel mai tare, se bagă în bucluc şi trece razant pe lângă dezastre. Scapă însă cu bine, căci beneficiază de clauza berzei chioare, care i-a fost acordată pentru a nu rămâne zodia cuI doar cu 11 zodii. Când se îndrăgosteşte, iubeşte cu foc, din toată inima.. Problema e că, având o inimă foarte mare, alesul sau aleasa se poate trezi într-un ventricul teribil de aglomerat.
Meseria potrivită: parlamentar, sociolog, pocherist, paraşutist, turist.
Pizza magică: Hawaiana.
Medicamentul norocos: laxativele.


Capricorn (22.12-20.01
)
Planeta dominantă: Saturn, planeta parvenirii şi anchilozării.
Animalul sacru: catârul
Personalitate: Capricornul e un parvenit planificat, care se chinuie să ajungă în moţul ierarhiei şi-şi urmăreşte interesele cu îndârjire de buldog. Perseverenţa cu care merge pe drumul stabilit arată că de fapt nu are alternative sau alte bucurii în viaţă. Încăpăţânarea lui este monumentală - mai mare ca a Berbecului şi a Taurului, care sunt, totuşi, nişte vietăţi relativ normale. Şi la capitolul rezistenţă stă bine - în cazul unui cataclism planetar s-ar număra printre puţinii supravieţuitori, alături de şobolani şi insecte. Grozav de suspicios şi sigur că nimeni nu e mai competent ca el, n-are somn dacă nu controlează totul. Deţine un stoc impresionant de temeri şi complexe pe care, fiind foarte orgolios, face eforturi să şi le mascheze. De aici, o permanentă încordare, care-i dă aerul cuiva care a înghiţit o coadă de cazma ... fiind din cale-afară de plictisitor, îşi găseşte greu o pereche care să-l suporte. Singurul care îl tolerează este alt Capricorn.
Meseria potrivită: în asigurări, IT, liftier, călugăr, paznic.
Pizza magică: Margherita
Medicament norocos: antidepresivele.


Vărsător (21.01-19.02)
Planeta dominantă: Uranus, planeta convulsiilor şi ciudăţeniilor.
Animalul sacru: ornitorincul
Personalitate: Vărsătorii sunt cele mai ciudate fiinţe de pe Terra, ceea ce explică frecvenţa mărită cu care sunt răpiţi de marţieni. Nu se ştie totuşi dacă aceştia îi selectează doar pentru a le studia anomaliile sau fiindcă îi consideră o specie înrudită. Oricum, este ceva în neregulă cu ei, deoarece au idei stranii, reacţii imprevizibile şi fac totul pe dos faţă de restul omenirii. Se spune că sunt deschişi la nou, le place să experimenteze şi au o fire independentă. Asta înseamnă că dau banii pe prostii de care n-a mai auzit nimeni, adera la cele mai fistichii diete sau curente religioase şi îi doare în cot de părerea celorlalţi. În plus, sunt deosebit de agitaţi, ceea ce nu este bine, căci excesul de energie le permite să-şi pună în practică proiectele utopice şi iniţiativele anarhiste. Prietenii îi suportă maximum două ore, iar rudele lor migrează în alte cartiere. Cât despre dragoste, Vărsătorilor nu le este prea clar ce înseamnă ... !
Meseria potrivită: futurolog, revoluţionar, guru, vânzător de gogoşi.
Pizza magică: Napoletana.
Medicamentul norocos: sedativele.


Pesti (20.02-20.03)
Planeta dominantă: Neptun, planeta confuziei şi dependenţelor.
Animalul sacru: balena
Personalitate: Peştii sunt nişte vieţuitoare blânde şi buimace, care cred tot ce le îndrugă primul venit. În capul lor este un talmeş-balmeş de impresii şi intuiţii, ce face imposibilă o activitate neuronală decentă. Fiind incapabili să emită vreun argument logic, au devenit la rândul lor experţi în abureală şi îmbrobodire. Se spune că sunt creativi şi talentaţi, ceea ce înseamnă că producţiile lor îi turmentează atât de tare pe ceilalţi, încât le anihilează puterea de discernământ.. Foarte sociabili din fire, se înţeleg de minune cu animalele, handicapaţii, delincvenţii şi spiriduşii de casă. Misterele şi superstiţiile exercită asupra lor o mare fascinaţie: admira grozav iscusinţa cu care îşi apără intimitatea monstrul din Loch Ness, iar când nu le place vremea de-afară îşi îmbracă plini de încredere hainele pe dos. Dar marca lor distinctivă este enorma capacitate de a iubi. Peştii se îndrăgostesc total şi iremediabil de cine nu trebuie, când nu trebuie sau ... de câte persoane nu trebuie!
Meseria potrivită: veterinar, fotograf. curăţitor de piscine, hipiot, medium, traficant.
Pizza magică: Tonno.
Medicamentul norocos: Untura de peşte.

miercuri, 22 octombrie 2008

24 de ore


in seara asta mi-a rasarit o intrebare in minte: ce as face daca as afla ca mai am 24 de ore de viata?

primul impuls este de ne gandi, poate, la miile de feluri in care am putea muri si la incercarea de a "fenta" moartea, ca sa mai tragem putin de timp, insa poate data viitoare nu vom mai avea luxul de a sti cu exactitate CAND se va intampla marele eveniment.

gandindu-ma mai profund am realizat ca cele 24 de ore mi-ar acorda libertate, o descatusare de constiinta care ne tine in lesa, o lepadare de toate fricile noastre care nu ne lasa sa sarim cu parasuta, de pilda, si care apar tocmai din teama instinctiva, organica, de moarte.

o libertate totala, absoluta, pentru ca nu as muri inainte de termen daca nu as manca si nu as bea apa deloc in acest rastimp (nevoi care, de fapt, ne pericliteaza libertatea), nu as ajunge la puscarie pentru te miri ce idee trasnita care isi gaseste tocmai atunci drum prin tartacuta mea, nu as avea timp nici macar sa ma stresez daca am facut bine, sau rau, daca banii pe care i-am furat i-am dat unde trebuie, daca am incalcat legea. nuuuuuuuu o sa fiu mult prea preocupata sa-mi pun in practica visele de o suta de metri, pentru ca nu as vrea sa pierd prea mult timp gandindu-ma daca ceea ce fac e bun sau rau, moral sau imoral.

da' chiar asa, ce as face in cele 24 de ore de libertate totala? habar n-am, dar sunt convinsa ca as gasi un milion de lucruri care mi-ar umple pana la refuz fiecare clipa.

ah, dar ceva tot stiu: ziua asta a mea de mare viteza s-ar sfarsi, cu siguranta, intr-un infinit orgasm.

luni, 13 octombrie 2008

draga jurnalule,


azi simt iz de melancolie. m-a cuprins de ieri, asemeni unei mancarimi in palma si nici acum nu-mi da pace...

toamna are parca o structura lenesa, care ne cuprinde pe toti ca intr-o capcana dulce.....motaim cu blandete in timp ce adulmecam aerul zaharisit, incarcat cu aroma de struguri.

ah si mustul-trupul fin, lichid al boabelor.....un borcan intreg de miere s-a rasturnat sub copacul din colt prin care soarele isi cerne lumina.

toamna e plina, cu buze senzuale, cu parfum tremurator cu nunti si iubiri neimpartasite....si as trai un anotimp intreg intr-o singura clipa, ca sa o pot revedea cu ochii mintii de o mie de ori.

s-a dus vara!

marți, 30 septembrie 2008

loc de dat cu sapa



oamenii contemporaneitatii traiesc cu obsesia asta, care devine din ce in ce mai mare, capatand valente metaforice: JOB-UL, frate. (ca sa ma exprim in termeni cat mai "modernisti").

cand iesi in oras si vezi o figura noua, cand povestesti despre colegii de facultate, cand iti revezi prietenii, o intrebare se insinueaza enervant in discutie: "dar, tu ce faci?" asta, in traducere libera insemnand: pe unde dai cu sapa? ce lucrezi? unde iti petreci juma' din viata? si cu cat raspunsul este mai complicat sau cuprinde mai multe initiale gen GM, BDM sau mai stiu eu ce, respectul interlocutorului creste.

vine, insa, intrebarea: chiar conteaza unde lucram? oamenii nu fac mereu ceea ce le place, ci ceea ce le aduce profit, iar un job nu ne spune nimic mai mult despre cineva, decat de ce fata aia draguta are fundul asa mare... poate pentru ca a stat prea mult la birou (si implicit ne gandim la o sumedenie de job-uri care presupun si vizeaza "sezandul").

oamenii incearca sa impresioneze cu job-ul, caruia ii dau o aura fantastica si ca sa ne dam seama de asta e suficient sa aruncam o privire pe anunturile de angajare din ziarele de la coltul strazii. in zilele noastre nu se mai cauta vanzatori, ci consilieri in relatiile cu clientii, nu se mai angajeaza gunoieri ci persoane responsabile cu intretinerea curateniei, iar secretarele se numesc mai nou "manager assistant"... cel mai haios este ca titlurile astea sunt atat de sofisticate, incat te poti trezi pus in imposiblitatea de a-ti da seama cu ce se mananca serviciul ala si mai mult incepi sa te indoiesti de propriile calitati. un job impachetat intr-un nume pompos il poate pune si pe cel mai dotat angajat intr-o postura de inferioritate.

ah, dar ce bine e cand esti in oras si o "puicuta" usor impresionabila te priveste pierduta si fascinata atunci cand ii susuri moale in ureche: job-ul meu este de sernocleidomastoidian (care este de fapt un muschi :D).

munca pe care o facem nu spune mai nimic despre personalitatea noastra, in afara faptului ca daca lucram in banca ne pricepem la cifre, daca suntem chelneri probabil la un moment dat in viata nu ne-a placut f mult scoala, sau nu ne-a sarit norocul in fata.

un job este mai mult o problema de conjunctura, de "omul potrivit la locul potrivit" sau....nepotrivit, si de multe ori se afla la polul opus personalitatii noastre, fapt pentru care e profund gresit sa-i judecam pe ceilalti prin prisma asta.

tocmai din acest motiv o sa incerc sa evit pe cat posibil trendul si o sa-i intreb pe oameni de azi inainte: si...care e hobby-ul tau?

duminică, 24 august 2008

vin ploile


Stau acasa intr-o zi de duminica si plictiseala din ultimul timp se .... plictiseste. printre jaluzelele trase simt miros de ploaie si parca un cal salbatic tropoteste in cer. sa fie, oare, Pegas?

sau ploaia.....

incet, ziua asta se pregateste sa se topeasca impreuna cu caldura ei in ciucuri de apa......doamne ce bine e....

ce pot face intr-o zi cu ploaie? as sta in pat si as inchide tot ce ma leaga la lume (telefon, televizor, radio, PC). as mai putea visa pierduta la fereastra urmarind ghirlandele ude spargandu-se pe dalele din curte......sau mi-as putea lua umbrela rosie, de buna dispozitie, si as pleca in ploaie, departe de toata caldura zilelor de pana acum.

dar cui ii mai trebuie umbrela?

ah, si tare mi-ar mai placea sa sarut pe cineva in mijlocul ploii torentiale...

marți, 12 august 2008

acum am o buba :)


ne-am obisnuit sa credem ca acasa suntem in siguranta.


indiferent pe unde ne aflam, daca da boala peste noi singurul gand este sa ajungem in patul nostru.

acasa e acasa, ce mai?

nu pot insa sa nu ma gandesc cu amuzament la reclama care circula intr-o vreme pe la TV si care suna asa: "cele mai multe accidente se petrec in casa. sfatul Lion: stai afara!" ieri am aflat cat de adevarata este, cand am fost pe punctul sa-mi rup gatul, bine, piciorul, in casa.

nu am fost niciodata genul sportiv. e adevarat, imi place sa merg pe jos, dar nu sar garduri, nici nu ma catar pe stanci, nu merg cu bicicleta iar de fugit nu fug decat de caini pe strada, sau de oamenii dubiosi. nu stiu ce mi-a venit saptamana trecuta sa sar pe scaun ca sa inchid fereastra de la bucatarie, pe care o puteam inchide bine merci stand cu picioarele bine infipte in podea. si uite-asa, m-am trezit cu capul in perete (din fericire nu prea rau) si cu o rana de toata frumusetea. mai aveam putin si ajungeam sa cant ca o privighetoare la....fluierul piciorului.

am spus ca sa stie toata lumea ca reclama avea dreptate, asa ca o sa raman pe afara, pe la terase, pe la ocna, pe la gratar, cu prietenii cat mai mult posibil, ca sa fiu in siguranta. ma intreb, insa....legea asta se aplica si la birou?

si daca vedeti o fata cu "buba" la picior prin Sibiu, sa stiti ca eu sunt :P

sâmbătă, 9 august 2008

dupa


curge sange in suvoi
violet
si carnea cade de pe mine
in clepsidre.
chem viermii la masa si le ofer delicatese-
ochii mei
lungit pe spate ii vad cum isi intind balele
pe retina

...timp...

o luna-
oasele goale, alburii
tremura de frig pe la colturi de cimitire
cersind o zdreanta de carne
de la mortii de o zi

...timp...

un an-
cu dintii nu mai am ce face
si imi vine o idee:
ii ofer tribut lui Charon
impreuna cu unghiile

(2000)

miercuri, 6 august 2008

sunt "single" si imi place!


de ce se invidiaza reciproc un barbat insurat si unul "single"? pentru ca fiecare crede despre celalalt ca are parte de mai mult sex.


azi ma gandeam la statutul meu de single....e interesant sa-i vezi pe cei din jur, de o seama cu tine, cocosati de responsabilitatile casei, mesei, gradinii, copiilor, verzelor, rosiilor, ciorapilor.....sotului, eventual sotilor, ciorbelor, tocanitelor........


si desi pe de o parte ii invidiez ma felicit pentru decizia mea de a mai astepta....dar oare ce astept? in niciun caz nu mai cred ca o sa apara un nene (pentru ca in curand fatul frumos o sa se transforme in nene) care si-a vandut calul alb ca sa-si ia o rabla (tot alba) si pentru care sa-mi las parul in jos pe geam (desi nu locuiesc la etaj) pentru ca mi-e prea lene sa ma deplasez pana la usa sa o deschid.


cred ca mai astept sa vina un castel (daca ajunge muntele la mahomed de ce nu ar veni si castelul la mine?), pentru ca, daca tot am hotarat de curand ca iubirea nu-i de mine, vreau un barbat cu castel (de nisip, de carti......ce mai conteaza?)


si mai astept sa ma lase vederea de tot, ca sa nu mai observ toate neregulile cu care vine echipata posibila mea jumatate, pentru ca ei, inteleptii, spun ca daca ai trecut de 25 de primaveri, ierni sau veri (fiecare cand s-a nascut) gata, doar slujbele la biserica sau vreo amnezie brusca te mai casatoreste, pentru ca prea le vezi pe toate.


si mai astept sa cresc mare.......pentru ca parca tot copil am ramas si nu pot sa-l recunosc nici in ruptul capului pe omul din buletin care poarta fata mea si care are .......28 de ani......(nope, that's not me!)


nu e usor sa fii single, pentru ca daca toata gasca s-a pricopsit cu o jumatate cercul se inchide si ramai pe undeva prin afara, pentru ca 1 si cu 1 fac 2. tu printre ei le-ai crea ideea de menage a trois. .....si hehehe nu se cade. (ca doar nu vrem sa stricam casatoria oamenilor).


nu e usor sa te gandesti mereu ca ceva e in neregula pentru ca nicio relatie ok nu se leaga de tine mai mult de cateva saptamani (si e super funny sa vezi ca pustii de 18 ani iti depasesc recordurile de 3 luni cu lejeritate), ca nu ai pe cine sa strangi in brate, ca n-ai cu cine sa te certi, fapt pentru care mereu trebuie sa ai pus undeva un prieten certaret cu care sa-ti animezi serile plictisitoare.


ah dar e si reversul medaliei: partea pozitiva. ce fain e sa nu te doara capul de nimic. vreau sa ies gata, am iesit, fara sa-mi pese ca vai, dragul meu poate comenteaza sau se simte frustrat ca nu l-am sunat in ultimele 2 ore, fara sa trebuiasca sa duc munca de convingere de cel putin 2 luni pe tema concediului si al eternului unde il petrecem?

fara sa ma stresez ca poate am vorbit prea tare in seara aia cu prietenii lui si ca m-am maimutarit fapt pentru care el, saracul, s-a simtit foarte prost.


asa ca o sa asez "durerea" asta la un metru distanta de cot, imi mai trec o mana prin par, pup pe toata lumea si imi vad de viata mea frumoasa, minunata, aflata la cel putin 9 luni distanta de muntii de pampersi si merg sa ma intalnesc cu tipul frumos care lucreaza pentru firma aia tare. cred ca o sa fie o intalnire minunata :) si cine stie.....poate o sa ma indragostesc...

luni, 4 august 2008

praslea cel voinic si merele de aur - la birou


azi dimineata vorbeam cu un prieten pe messenger:

el: nu-mi mai suport colegul de birou

eu: de ce?

el: in fiecare zi mananca 1 kg de mere. cand musca dintr-unul parca imi zgarie creierii. nu stiu cat mai rezist.

eu: cum asa? dar de ce mananca atatea mere?

el: dracu stie

eu: pot sa scriu despre asta pe blog?

el: acum a mancat doar unul. mai are o plasa plina. mor cand ma gandesc.

eu: habar n-ai ce distractiv este ce imi spui tu acum

el: daca ai sti cum musca din mar...crrrrroooooonnnntttttt

eu: pai poti sa-i spui ca ai nervii slabiti si ca esti pe punctul sa cazi intr-o depresie, sa mearga pe hol :)) ce tare

el: sa-i spun sa nu mai manance mere? e absurd. stii? ieri exact cand i-am zis ce sa faca, atunci mi-a mancat 1 kg.de mere. 1/2 ora am crezut ca se darama lumea

si cam asa am tinut-o minute bune...

relatiile de la birou sunt mai rele decat casatoriile. cand nu mai suporti omul cu care imparti, casa, masa, patul, baia, debaraua, cuierul, telefonul din bucatarie, gata, ti-ai luat calabalacul si ai plecat "la mama". nu poti face la fel cu colegul de birou, pe care vrand nevrand trebuie sa-l suporti, chiar daca iti vine sa-l strangi de gat in fiecare zi.

da, e adevarat, iti poti baga piciorul si sa pleci spre alte tari mai calde si mai calme, dar daca am face tot timpul asa probabil ca am schimba milioane de locuri de munca intr-o singura luna si cum optiunea asta cade din start, nu ne ramane altceva de facut decat sa ne inarmam cu rabdare, cu un calm de elefant si cu muuuuulte, muuuuulte pastile.

dragostea in vremea...internetului


ma tot gandesc si ma raz-gandesc: ce ti-e si cu dragostea asta! apare pe unde te astepti mai putin. in supermarket, in parc, la mare, intr-un bar, la o bataie cu zapada, poate chiar in timpul unei batai adevarate.

ea poate, mai nou, sa apara chiar si pe net.

ma intreb ce ar crede bunica-mea despre asta. cum adica stai la un televizor, tot apesi pe niste clape si pac, ai cazut indragostit, cu toate simptomele aferente (ameteli, greturi, slabit, nesomn si tot asa).....

hmmmm asta e treaba serioasa si incalcita, pentru ca sunt convinsa ca internetul va deveni pentru generatiile viitoare cel mai uzitat suport pentru a-si gasi dragostea, pentru a visa la Fat Frumos sau la Ileana Cosanzeana... ne-a apucat pana si pe noi, astia mai "copti", noi care am prins cat de cat lipsurile specifice comunismului si care nu ne-am nascut direct cu capul in monitor.. ce sa mai spun de nepoti, stranepoti sau de stra-stra-nepoti. cred ca nici macar nu ne duce mintea sa ne imaginam cum o sa fie lumea peste 300 de ani, cand dragostea pe net o sa fie perimata

iubirea virtuala e magica......ea creeaza impresia de suflet pereche... e ca si cand toate visele unui singur om s-au adunat in faptura ascunsa in literele de pe ecran..pentru ca noi interpretam textul asa cum ne place.

el iti scrie: ce mai faci draga? pe un ton sarcastic......in urechea ta de om indragostit canta muzica, ah mi-a spus draga......intr-un mod cat se poate de cald...si de aici toate neintelegerile.

nu vreau sa vorbesc despre pozele false despre care s-a tot vorbit, despre scammeri sau despre turistii sexuali (cei care isi cauta amantele pe net), pentru ca falsuri intalnim si in viata de zi cu zi, sau oameni lipsiti de buna credinta.

internetul comprima spatiul si nu stiu de ce unora le este atat de greu sa inteleaga ca acolo iubirea chiar este posibila. pe net oamenii se deschid mai usor, pentru ca nu se streseaza intrebandu-se cum le sta parul, sau daca au intre dinti un rest de frunza de salata, cum ar face-o la o prima intalnire. ah si cand cei implicati se vad pentru prima data, nu mai trebuie sa afle decat daca exista sau nu "acel ceva......care se explica de fapt printr-un cuvant simplu: atractie" pentru ca de aici, sa inceapa o veritabila poveste de dragoste - trebuie sa fim ori nebuni, ori incuiati daca ne imaginam ca oamenii care s-au cunsocut on line vor strange calculatorul in brate toata viata.

iubirea e minunata si poate sa apara oriunde, chiar si pe luna, daca exista acolo 2 oameni pregatiti sa o primeasca, asa ca m-am hotarat sa nu-i mai blamez pe indragostitii virtuali, pentru ca ei vor imparati lumea reala.

luni, 28 iulie 2008

funny, stupid, crazy stories



there are things which seem to happen only with some people. i don't know how you have to be, what kind of structure you need, but i guess there is something genetically. it is like we are born with a huge magnet which attracts.....funny, stupid, crazy people, funny, stupid, crazy stories...funny, stupid, crazy........everything.

and i bet each one of us, thinks it is in this exclusive "club"

my sister is one of the members. why am i saying that? because in a beautiful day (it doesn't matter if the sun was shining, if it was spring or winter) a dog thought she was a lovely tree, and after some rounds around her wanted to pee on her :)))))

I'm IN too, because in another beautiful summer day someone stole the carriage in the supermarket under our nose, leaving instead a broken one (why would someone steal your empty carriage when it costs only 50 bani to take it? daah) and because i don't know how, i managed to have a sauce spot on my forehead on a very nice date.

there are IN all the people who have the umbrella when they leave the house and who don't have it anymore on their arrival back, because they lost it somewhere on the way, and all who are choosing the worse taxi driver, the worse pair of shoe, the worse of the worse which lead to other and other funny, stupid, crazy stories.

but you know what? I like to be a part of this club, because it would be so boring to have no surprises into my life, and to do always the right thing, even i hate it, pretending in the same time that everything is fine with me.
so, my friends, lets create an interesting world with our funny, stupid, crazy spirit.

cheers!

o problema deschisa


toata lumea vrea bani, pentru ca doar ei ne pot garanta o oarecare libertate (fie ea doar in mintea noastra)... cu ei ne putem cumpara o farama de fericire, o femeie sau un barbat la batranete, cand in mod normal nimeni nu s-ar mai uita la noi. banii ne ajuta sa traim la o oarecare departare de mizeriile inerente existentei, pentru ca daca avem chef si imaginatie ne cumparam un balon si facem un ocol al lumii.....


cat de minunat ar fi....


toata lumea vrea bani iar pentru unii vanatoarea asta devine ratiunea lor de a fi, viata insasi, sacrificand mama, tata, frati, casa parinteasca, in slujba acestui "ideal" prin de "maretie".


asa s-au inventat termeni noi: carierist, carierista......


in ziua de azi parca nu mai esti asa interesant daca iti petreci serile intr-un apartament de bloc, unde auzi apa de la toaleta vecinului, daca ai o masina normala (in niciun caz "glamour"), daca mergi in vacanta pe litoralul romanesc.


in ziua de azi esti interesant daca iti muti resedinta la biroul echipat cu dus, daca iti petreci fiecare seara alaturi de dosarele pe care le ai de rezolvat...si din pacate viata asta de carierist nu accepta jumatati de masura.

daca pe un copil il poti pacali cu o inghetata in plus cand sufera ca vineri seara tati nu a ajuns acasa, nu se poate spune acelasi lucru despre seful care ti-a stabilit un dead line criminal sau despre partenerii de afaceri......


si ma intreb.......cine este mai fericit? un sef respectat cu multi bani, cu o masina exceptionala si cu probleme care nu il lasa sa doarma, sa traiasca linistit si sa aiba o viata personala, sau un om normal, cu program normal, cu un salariu decent care se bucura in fiecare seara de surasul stirb al fetitei lui, si de toata dragostea din lume?


ideal este sa le imbini pe toate ar spune unii. se poate, insa?


si recunosc.... visez sa am un post bun, plin de responsabilitati. asta m-ar face sa ma simt importanta si esentiala in lumea in care imi tarasc secundele. vreau sa existe ceva iesit din mana mea despre care sa spun cu mandrie: "eu l-am facut!"


dar.......o sa ma incalzeasca toate astea cu ceva, seara tarziu cand ajung acasa? o sa ma sarute de noapte buna sau o sa-mi declare iubire eterna si sincera si vie?


care este compromisul pe care sa-l accept?

...habar n-am....

joi, 17 iulie 2008

being a metrosexual


primul lucru care iti vine in cap cand auzi cuvantul METROSEXUAL este imaginea unui individ care face sex in metrou, sau la METRO. ulterior observi ca nu are nicio legatura cu transportul in comun sau cu magazinul sus numit.

metrosexualul defineste o tendinta a lumii moderne, de fapt a barbatului modern, inspirat de societatea noastra obsedata de imagine, de a avea "grija de el", un fashion icon, eventual fashion victim.

cred ca exista grade ale metrosexualitatii si tendinta de a-i baga pe toti barbatii "bine" in oala asta efeminata este o mare greseala. asa cum unele "gaini" inteleg eronat termenul "a avea grija de tine" si pica in extrema fardului excesiv in cele mai ciudate combinatii, pentru ca asa e modern, tot asa exista barbati care, extremisti din fire, ajung sa isi epileze, daca nu, mai rau, sa-si rada parul de pe fund.

nici nu vreau sa ma gandesc cum fac cand merg la saloon si zic: "un epilat inghinal, te rog."

imi plac barbatii care au grija de ei, fara a cadea in extrem. barbatii care miros a after shave, care merg din cand in cand sa-si faca manichiura, care au grija cum isi tund parul, care isi aleg cu atentie pantofii, pentru ca incaltamintea unui barbat reprezinta masura elegantei lui.

imi plac barbatii "aranjati" siguri pe masculinitatea lor, nu aia picati direct din tara cavernelor, care isi taie parul cu barda, carora nu le pasa ca au cam mult "marar" pe obraji, sau care, culmea horrorului, uita sa isi taie unghiile.

tot de prost gust este sa vezi un barbat cu masca pe fata, "pentru hidratare, draga" si care poate intrece orice femeie la maratonul shopping-ului. odata, cu un astfel de specimen langa mine, am stat o zi intreaga pe o banca la mall, in timp ce el alerga din magazin in magazin dupa o pereche de pantofi care s-au transformat in tricouri, camasi, pantaloni.........

metrosexualii sunt considerati "gay"...pentru mine sunt, insa, doar niste oameni care si-au pierdut balanta si centrul, care au cazut intr-o extrema care ii de-masculinizeaza, din cauza vulnerabilitatii lor interioare si din nevoia imperioasa de a placea lumii, societatii, tuturor.

ce ma bucura este faptul ca pe principiul ca "tot ce se aseamana se aduna", cei care probabil niciodata nu vor face sex la METRO ( metrosexualii adica) isi gasesc linistiti fetite anorexice, fashion victim si fashion icon, pentru a trai fericiti pana la adanci batraneti.

marți, 15 iulie 2008

acum am o scuza




Gata, ieri am reusit sa-mi deschid parul... la culoare. De fapt Tibi a reusit :D. Am facut asta ca sa am o scuza pentru toate prostiile pe care le spun uneori. In felul asta oamenii ma vor privi uimiti, vor da din mana si vor gandi: saraca...e blonda ;D




Ajutor!

daca noi o sa ramanem indiferenti acest copil va muri!
http://www.dariasarbu.net/site/

despre suflet


exista un suflet al lucrurilor.....toata magia si viata pe care fiecare farama de molecula o ascunde, aura din fiecare curcubeu.

mereu mi-am imaginat sufletul ca pe o sfera... o bula de aer in oceanul care este lumea noastra. fiecare frunza care cade, fiecare bucatica de cer, creanga, fiecare piatra isi are inima sa

...ca si omul...

o incarcatura de energie, de radiatie, care se strecoara afara prin ochii nostri, prin caldura palmelor, prin fiecare fir de par pentru a se impleti cu celelalte suflete care se leaga la lume.

fiecare inima e vie si isi aduce contributia la imbogatirea spatiului tridimensional in care ne miscam: de la cer, la pamant, din rai in iad.

exista, insa, ceva, care ne macina si ne ucide sufletul: dezamagirea, cu gustul ei de mancare stricata care iti ramane in gat si care atrage dupa ea o mica moarte. cu fiecare dezamagire o molecula de suflet se stinge si odata cu ea 100 de increderi 1000 de porti deschise ale sinelui spre lume.

...si moartea aceasta, neputiinta pe care o aduce: de a iubi, de a empatiza, egoismul, duritatea e mai cumplita si mai tragica decat orice disparitie fizica pentru ca ne omoara in timp ce mergem, in timp ce mancam, pe strada, la o cafea si odata cu noi ii ucide si pe cei din jur.

si asa, dupa fiecare dezamagire ne consolam unii pe ceilalti, pe noi insine, ca in felul asta o sa devenim mai duri.

...tot ce nu ne omoara ne face mai puternici, dar ne impietreste putin, cate putin...

luni, 14 iulie 2008

song

Someone sent me this song some years ago and today, by mistake i have found it.
a 4 years old song.....which still sounds great for my ears: SWAN LEE - I don't mind.

luni, 7 iulie 2008

muza plangea


m-am gandit de multe ori la contemporaneitate si la lupta de emancipare dusa de femei.


e minunat cate lucruri bune ne este dat sa traim. cred ca nici macar in antichitate (in cea egipteana, mai ales), cand oamenii se bucurau de ceea ce termenii numesc azi "open minded" femeia nu a fost pusa pe asa un picior de egalitate cu barbatul.


putem purta pantaloni, putem fuma cot la cot cu sexul tare, putem vota (lucru care nu ne era ingaduit la inceputul secolului XX), putem bea bere pe terasa, fara ca cineva sa ne considere horror sau lipsite de stil, putem umbla aproape dezbracate, iar unele dintre noi isi tin jumatatile masculine sub papucul cu toc cui.

insa.......in ciuda armistitiului aparent, razboiul sexelor mocneste, iar feministele convinse isi ascut sagetile, pentru ca cel mai scurt drum spre inima unui barbat este prin pieptul lui, nu-i asa?
am castigat atat de mult in ultima suta de ani, ma intreb, insa, ce am pierdut....?

femeile, in nebunia lor de a se lega cu lanturi de garduri pentru a fi ascultate, in obsesia lor de a deveni egalele barbatului si-au pierdut farmecul....

tot ceea ce fascina odinioara......stilul, eleganta, finetea, fragilitatea, misterul feminin...

magia ascunsa de fusta lunga pana la glezne, palaria cu boruri largi care acoperea ochii de caprioara lacuiti cu negru, manusile, pielea fina a unor maini albe, fastaceala si roseata obrajilor, nevoia de protectie....

totul s-a pierdut.....

azi femeile nu mai lesina din pricina emotiilor puternice, nu mai stiu sa bata din gene cu subinteles, uita sa mai fie pana si subtile si, cel mai grav, cred ca bunicile lor erau prostute si nestiutoare, ca asta e viata adevarata, pentru femei adevarate.

cum sunt, insa, "femeile adevarate"?

cele agresive, care stiu sa-si domine barbatii, cele care nici macar mame nu mai pot fi, pentru ca munca bine platita le ocupa tot timpul, cele care isi dezgolesc picioarele si buricul si se "echipeaza" cu un decolteu adanc pentru a-si "vinde" cat mai bine "cunostintele", cele care injura si stiu sa puna pe toata lumea la punct cu o vorba plina de venin.....


ne-am straduit atat de mult sa devenim masculine, incat nu ar trebui sa ne mire prea tare momentul in care el, cel care odinioara se topea in ochii nostri fascinat, o sa ne bata camaradereste pe spate la o bere, in loc sa ne sarute mana....

femeia, misterul absolut si divin al umanitatii, cu ochii ei adanci plini de pacate nemarturisite care incita imaginatia, care facea gheata sa se topeasca de la zece metri, nu mai exista azi........ea s-a transformat intr-un "robocop"modern echipat cu silicoane, buze false, bronz gretos si mai ales......cu lipsa de spirit de prea multe ori....

duminică, 6 iulie 2008

astazi e ziua mea...


vine o zi in viata fiecarui om, cand vrand, nevrand mai scrijeleste un an pe raboj. astazi e randul meu sa insemnez un numar par: 28.

cum ar trebui sa ne simtim de ziua noastra? conform varstei? in niciun caz, pentru ca niciodata nu am trecut de 18 de ani. parca viata mea intreaga a ramas blocata in urma cu 10 ani...fara ca macar sa-mi pese de timpul care trece.

cred cu tarie ca tineretea e o stare de spirit si nici macar nu-i bag in seama pe oamenii care imi spun ca ma imbrac prea tinereste pentrru varsta mea.

si azi vreau sa ma simt speciala, sa nu las absolut nimic sa ma supere si sa impart cat mai multa lumina cu oamenii care conteaza, cu cei care se gandesc la mine, cu toata planeta.

va doresc sa traiti un milion de ani, ca sa ne bucuram impreuna de tot ce e minunat in viata asta.

asa aratam in urma cu 27 de ani

miercuri, 2 iulie 2008

in cautarea obsesiei pierdute


cu totii ne putem lauda ca avem obsesii, care ne urmaresc, pentru ca nu putem scapa, de fapt, de ceea ce se afla in capul nostru sau in noi, oriunde am merge.

ieri parca am realizat pentru prima data ca e iulie, cu o tresarire. cum e posibil sa fi trecut deja 7 luni din anul asta fara ca eu sa le simt, macar? parca nici nu am sesizat momentul in care am inceput sa dau jos bluzele de pe mine ptr ca s-a facut mai cald.... sau cum pielea a devenit tot mai aramie din cauza soarelui.... si priveam cu stupoare dunga alba lasata de sanda pe laba piciorului.

asa mi-am amintit de obsesia mea.........TIMPUL....

nu stiu de unde a aparut, cum a aparut, cert este ca m-am trezit cu ea pe cap, din senin asemeni unei muste bazaitoare care te sacaie o dupa-amiaza intreaga... pentru ca nu pot sa explic, altfel, toate eseurile mele de la scoala legate de timp, poeziile pline de clepsidre.....numaratul clipelor.

timpul m-a bantuit mult timp si daca prin absurd as fi aterizat in casa big brother mi-as fi ascuns un ceas in pantof, pentru ca nu as fi putut supravietui fara el.... timpul ne leaga de lume, da o finalitate sau un inceput lucrurilor, orice actiune de-a noastra se judeca in secunde sau in minute sau in ani....timpul ne masoara lasandu-ne in acelasi timp iluzia ca se lasa masurat, transpus in forme, asemeni metalului topit.

timpul este masura vietii.......si a mortii...pentru ca orice eticheta care anunta un produs expirat (fie el omul din buletin, fie salamul de pe raftul supermaketului) naste panica in randul celor care o vad... daca e rau?

timpul m-a obsedat multi ani prin imposibilitatea mea de de a-l privi obiectiv. parca simteam mereu cum fiecare clipa imi rodea din viata, fara a o putea controla.

si tocmai pentru ca nu am reusit niciodata sa il inteleg am decis sa il las sa treaca fara mine, fara sa ii mai dau atentia necesara pentru a exista.....

si uite-asa, probabil ca o sa fiu uimita de o noua zi, intr-un alt anotimp...