classy, lovely Pink Martini

Pink Martini has everything. passion, tango, old and new rhythms. But most of all, Pink Martini can bring something different and special into my life. Love and tears in my eyes.

...I buy you all a sophisticated and classy pink martini....

Şirince - satul urât de o mare...frumuseţe

Lingurile lui pot fi asemuite cu o portiţă. Cea care face legătura între lumea de afară, din care venim, modernă, cu hoteluri de cinci stele, cu muzică, distracţie şi vestigii ale epocilor apuse şi viaţa simplă de la ţară. Unde cocoşul cântă în fiecare dimineaţă, unde pâinea se coace în cuptorul de lemne, unde măgarii pasc liniştiţi, unde ardeiul uscat şi vinetele tăiate pe jumătate, scăpate de povara miezului, se relaxează, pe frânghie, la soare. Lingurarul este mândru de munca sa - linguri frumoase şi "gheruţe" de scăpinat pe spate, cărora, nu ştiu cum, le găseşte forma în lemnul tăcut al cireşului şi măslinului. Dar ele l-au făcut celebru. Pentru că în limba lui pe care nu o înţelegem ne explică felul în care a ajuns la ziar.

Frumuseţe în doze generoase

Deşi pe el îl vedem prima dată, lingurarul este cel care deschide privirea spre o altă lume care are darul de a tăia respiraţia: satul Şirince. Cu locuinţele sale construite parcă din cretă, de un alb imaculat, cu ramele maronii ale ferestrelor pare aşezat de mâna darnică a lui Dumnezeu exact acolo unde trebuie: în sânul verde al văii unui deal încărcat cu viţă de vie şi cu pomi fructiferi. Şirince a fost mândria grecilor care l-au construit cu multă dragoste, departe de civilizaţie, iar acum a turcilor, pentru că el oglindeşte o amestecătură magică în proporţii necunoscute. Tradiţii greceşti ortodoxe, uliţe pietruite, mozaicuri, vase, grădini, vin din fructe, o biserică ortodoxă în stil bizantin, o moschee cu minaretă şi turci musulmani.

Urâtul frumos

Şirince nu s-a numit tot timpul aşa, pentru că grecii care l-au ridicat în căuşul verde al dealurilor i-au dat numele Cirkince, "Cel urât". Asta nu din lipsa mândriei locale, ci pentru că au încercat să-şi protejeze minunăţia aflată la 30 km de Kuşadasî. Un sătean ajuns în oraş şi întrebat de unde vine răspundea în doi peri: "De undeva dintre dealuri, de departe. Dar e tare urât la noi!" Aşa curiosul îşi pierdea curiozitatea, satul rămânând la fel, neîntinat de vreun vizitator. Până în 1920, după Războiul de Independenţă al Turciei, în urma căruia a fost făcut un schimb: grecii din Turcia au plecat în Grecia, iar turcii au venit acasă. Şi nu mică le-a fost mirarea să constate că satul "Cel urât" era, de fapt, de o rară frumuseţe. Aşa că, pentru a nu-l lăsa cu inima tristă, l-au rebotezat. "Cel frumos", Şirince.

Satul cu 600 de suflete

Satul dintre dealuri, adăposteşte 600 de suflete. Nici mai mult, nici mai puţin, pentru că din dispoziţiile Guvernului, aici poplaţia trebuie să rămână fixă. Din acest motiv copiii pleacă la oraş, să studieze atunci când împlinesc vârsta propice pentru a se descurca singuri, departe de casă şi revin doar pentru a-şi vizita părinţii. Acest lucru este atât de natural precum ferestrele cărora oamenii din Şirince le scot geamurile pe timp de vară, sau ca lipsa încălzirii în casele simple pe timp de iarnă.
Şirince este un sat curios, zămislit nu departe de Muntele Privighetorii, locul în care se află casa Fecioarei Maria, unde ea şi-a petrecut ultimii ani din viaţă, fapt care i-a adus pe locuitori mai aproape de făptura ei. În casele lor, alături de Coran, ca niciunde altundeva în ţările musulmane, pereţii văruiţi în alb sunt îmbogăţiţi cu icoane ale Fecioarei. Imaginea Sfintei stăruie nu doar în casele oamenilor ci şi pe uliţele înguste pavate cu pietre mari lucioase, încărcând întregul loc cu un suflu moale, care linişteşte zbaterile cele mai profunde. Pe Fecioară am regăsit-o şi în faţa Bisericii Sântul Ioan Botezătorul, incredibil de frumoasă în tăcerea ei nemişcată, aşteptând în mijlocul unei fântâni de piatră dorinţele rostite în şoaptă de muritorii care au trecut pe aici. Şi e ciudat să vezi toate aceste urme lăsate de grecii ortodocşi, atât de bine păstrate de către locuitorii turci, musulmani. Pentru că biserica a fost refăcută şi este păstrată la fel de simplă, cu feţele sfinţilor creştini pe jumătate şterse de mâna aspră a timpului.

Mere, rodii şi mure la sticlă

Şirince mai are pe lângă linişte şi frumuseţe încă o calitate. Vinul. Dar nu orice fel de vin şi nu din struguri, pentru că aici se bea vinul fructelor. În bazar, localnicii păstrători fideli ai tradiţiilor îmbie călătorul care e poftit să se aşeze la o masă joasă din lemn, într-o cramă-magazin la nivelul solului. Aici poate degusta dintr-un pahar mic o sumedenie de feluri de vin. Din mere verzi, căpşune, rodii sau mure.

Poveste de dragoste

Dincolo de toate acestea impresionantă este senzaţia pe care Şirince o lasă în sufletele celor care se încumetă să se afunde în farmecul său dătător de pace. În aşa fel, încât vechea casă a doctorului, cu fier forjat la ferestre, cu obloane de lemn şi cu perne aruncate pe jos într-o neglijenţă studiată poate deveni punctul de reper şi de leneveală în luna de miere a unei poveşti de dragoste.

I simply love....Halloween

I know there are people who hate it only because it comes from the americans, and because we forget so easy about our creepy days, as it is St. Andrew's Day.

I have to say that I love Halloween. Because it is the only day when I can become someone else, when I can scream, and be scary. That's why I have chosen to go to a halloween party, Saturday, right after a wedding. look what I've done with my face and how scary I become.

cum am slabit muuulte kilograme (II)

au trecut cateva luni bune de cand am inceput sa scriu despre CUM am scapat de kilogramele in plus. Iata aici continuarea.

cand eram grasa aveam o gramada de obiceiuri alimentare nesanatoase. le-am avut dintotdeauna, desi am fost slaba toata viata. pana m-am ingrasat, bineinteles. de exemplu, le dadeam bani in plus comerciantilor de sandwich-uri pentru a-mi pune mai multa maioneza. pe vremea aceea mancam cartofi prajiti si o gramada de snacks-uri si chips-uri, pentru ca intotdeauna mi-au placut "saraturile".
deci eram candidata ideala la ingrasare. miscare nema, cartofi prajiti la greu, prajeli, ciocolata, snacksuri si chipsuri, cat cuprinde. dar....

- in momentul in care am hotarat ca nu se mai poate asa, am renuntat la toate si am inlocuit snacksurile cu masline. asadar, ori de cate ori simteam nevoia sa rontai ceva sau sa mananc saratele, mancam masline si aveam mereu un stoc pregatit pentru astfel de momente.

- procesul meu de slabire a mai cuprins o "renuntare", pentru ca nu am mai mancat dupa ora 18. a fost cumplit in primele 2, 3 zile, trebuie sa recunosc, pentru ca ma gandeam toata seara la mancare. pentru a atenua efectele foamei, ultima masa era in jurul orei 18, dar nu mai tarziu de 18.30.

-cina consta intr-o salata, fara paine, care cuprindea cat mai multe legume, un ou sau doua fierte si taiate cubulete, branza sau cascaval, in niciun caz cu putina grasime si doua felii de sunca taiate fasii. salata asta era mare si reuseam sa rezist foamei. oricum, este greu doar in primele zile, pentru ca dupa o saptamana te obisnuiesti cu regimul asta si nu-ti mai este foame dupa 18.

- daca mi se facea foame rau si nu mai rezistam, dupa ora 18, beam o cana cu lapte, sau mancam o rosie. se spune ca atenueaza foamea.

- in tot rastimpul asta am incercat sa mananc cat mai sanatos, sa consum fructe si legume neprocesate, deci crude. tot atunci m-am obisnuit sa mananc fructele cu cel putin o jumatate de ora inainte de masa si la doua ore dupa masa. oricum, nu consumam niciodata fructe seara, pentru ca au fructoza, care se transforma in glucoza. eu consumam fructele mai ales dimineata. tot atunci m-am obisnuit sa beau apa in locul sucurilor artificiale si acidulate. niciodata nu mi-a placut apa plata, deci o preferam pe cea minerala. in prezent imi place cea slab mineralizata.

- in rest, am mancat cat se poate de normal, desi am incercat sa raresc mesele care includeau prajeli. am inceput sa consum mai multa carne de pui si de peste, facute pe gratar, in cuptor sau in staniol, am rarit consumul cartofilor, sub orice forma. nu am renuntat la paine, pentru ca mereu am considerat-o importanta, dar nu mancam mai mult de doua felii de paine prajita dimineata. acum mananc mai multa, dar nu-mi mai place neprajita.

- un lucru foarte important, care afecteaza, cred, multe procese de slabire. in medie slabeam cam un kg pe saptamana, dar am observat la un moment dat ca m-am oprit. nu se mai intampla nimic si nu am mai dat jos niciun gram. am continuat insa noul meu regim de viata si dupa aproximativ trei saptamani efectele s-au facut din nou simtite.

asadar: zahar cat mai putin, dulciuri la fel, carnea combinata cu legume crude, deci cu salata, care reprezinta garnitura. eu mancam ori de cate ori mi se facea foame, mancare usoara, deci nu produse de patiserie si nu mai tarziu de ora 18.

data viitoare o sa vorbesc despre sport - foarte important in acest proces (cel putin asa a fost in cazul meu) si despre cum am scapat de celulita cu bani foarte putini.

tinereţe fără bătrâneţe....

nu de mult am văzut-o pe Adreea Raicu la televizor. spunea ceva despre viaţa la 30 de ani şi am început să mă gândesc la mine. nu-mi pasă de viaţa Andreei, pentru că experienţele noastre sunt, cu siguranţă, diferite. Ea e vedetă, eu ma ascund în spatele anonimatului, acesta fiind doar unul dintre aspectele importante care ne diferenţiază vieţile.

m-am născut în 1980, vara. asta face ca în anul de graţie 2010 să "îmbătrânesc" cu încă un prefix. nu mai am mult, doar câteva luni, până când o sa spun: doamne, am împlinit 30 de ani!
nu cu mult timp în urmă numai când mă gândeam la 30 de ani mă apuca disperarea şi repetam cu convingere (atât mie cît şi cunoscuţilor) că în anul acela nefast, 30, voi sta deprimată, în casă, toate cele 365 de zile.....sau 366?

de la o vreme, însă, mi-am schimbat părerea. niciodată nu mi-am dorit să dau timpul înapoi, dar mai ales nu am vrut sa mă întorc în trecut pentru a face totul altfel. îmi place să cred că sunt suma greşelilor mele, că nu aş fi ajuns unde sunt, cine sunt, adică eu însămi, fără acele erori. ohoo şi am greşit mai mult de o grămadă!
şi asta mă face să spun cu toată gura şi cu mâna pe inimă că viaţa e minunată la 30 de ani. sunt sigură pe mine, matură, nu mi-e frică de paşii greşiţi pe care i-aş putea face, acum pot să-mi asum responsabilitatea pentru toate trăsnăile.

pentru că dincolo de omul care sunt, care am devenit în cei aproape 30 de ani de viaţă, sunt un copil. unul nebun, care are curajul să pună botul şi să bată din picior cum făcea cu mai bine de 25 de ani în urmă. nu mă interesează ce spune lumea. mi se rupe de toţi cârcotaşii. pentru că încerc să cultiv două trăsături: nebunia copilului şi miserupismul adultului sigur pe el care ştie că poate prelua controlul când copilul o ia razna.

cred cu tărie că tinereţea este o stare de spirit, pentru că indiferent de câte riduri avem, sau de cât de tare ne dor oasele, o atitudine pozitivă şi senină chiar şi în faţa dezastrului, poate face minuni peste noapte, cu noi, cu lumea din jurul nostru, aducându-ne tinereţe fără bătrâneţe... (şi, cine ştie, poate viaţă fără de moarte)

tara porcarilor lenesi

ma uit si iar ma uit in jur, la realitatea noastra romaneasca, de aur, si nu pot sa nu remarc pentru a suta oara ca acea trasatura numita "consecventa" ne lipseste cu desavarasire. noi romanii, suntem mai rai decat o girueta cand vine vorba de convingerile noastre, pe care le schimbam peste noapte.

mi-am spus ca nu ma bag in politica, pentru ca este o cocina in adevaratul sens al cuvantului si in momentul in care te atingi de porci risti sa te murdaresti, sau si mai rau, sa te contaminezi. nu pot insa sa nu remarc ceea ce se intampla. parca niciodata lupta pentru putere nu a fost atat de apriga ca in aceste zile si nepasarea pentru prostii votanti mai mare.
pacat ca nu s-a gandit cineva sa faca un partid al scarbei: scarba de tara, de politicieni, scarba de halca aia de carne spre care se arunca toti. pentru ca ar obine majoritatea in parlament si i-ar scuti pe toti porcarii de noptile agitate.

romanii sunt precum vremea. acum le ninge, acum le ploua, acum ii bate vantul. si se pricep cel mai bine la politica si la discutat...discutii. istoria ne este martora pentru toate acestea, pentru ca noua ne este straina expresia "a lua taurul de coarne". ce-i aia? care coarne? ce taur?
la noi toti au gura mare, dai in unul, tipa doi, dar cand vine vorba de asumarea responsabilitatii se calca in picioare in incercarea de a scapa de ea. asumarea responsabilitatii devine o trasatura demna de o carte science fiction.

noi cel mai bine ne pricepem la "sapatul gropii altuia", la "furatul caciulii" si la multe altele din aceasta categorie.

suntem un neam de oameni slabi, care isi merita cu varf si indesat soarta, pentru ca niciodata nu am reusit sa fim fermi in convingerile noastre. ne-am renegat valorile, le-am calcat in picioare si e atat de greu sa iesim din baltoaca asta in care ne invartim, pentru ca imediat ce unul, mai rasarit, scoate capul afara, aialalti il trag inapoi.

cand trecutul te cheama inapoi

niciodata nu am reusit sa inteleg de ce la un moment dat unul dintre cei doi care candva, au alcatuit un cuplu, se intoarce. ce declic are loc in mintea lui sau ei incat intoarce privirea spre timpul care a fost si care s-a sfarsit. timp pe care il vrea inapoi.

de ce ar vrea cineva sa reinoade legaturi care in trecut nu au rezistat, cuplul rupandu-se din varii motive.

niciodata nu am reusit sa ma intorc sau sa imi suflec manecile si sa ma apuc sa recladesc ceva ce s-a daramat. o relatie terminata era terminata definitiv. si nu ca nu mai vroiam sa fiu cu omul acela, ci pentru ca ceva din fiinta mea ma oprea. desi as fi vrut rational, inima nu-mi dadea voie.

dar chiar asa. de ce revin oamenii spre alti oameni? exista acolo un fir care i-a tinut legati in tot acel rastimp in care credeau ca un doi nu mai exista? cred ca mai degraba, dupa mai multe dezamagiri se uita inapoi, la cele mai reusite relatii. cele care i-au facut fericiti, poate, macar 2 ore din 24. si cu speranta ca s-au maturizat, ca vor mai fi acceptati de cea, sau de cel care ii cunoaste deja o iau pe drum, inapoi.
pe de alta parte timpul are o mare calitate. innegureaza neplacerile trecutului, asternand un fel de gust dulceag, de nostalgie peste anii care au fost. ah si mai sunt parerile de rau...pe care le simte "calaul" relatiei care a realizat ca urmatoarea sau urmatorul nu este la fel de bun ca cea/cel de dinainte.

totusi, dincolo de logica, in asta consta frumusetea vietii. in acumularea de experienta, in minutele traite intens, indiferent ca privim inainte sau ca speram la o resuscitare a trecutului. frumusete regasita in fiecare pas pe care il facem inaintand printre zilele pe care ne este dat sa le traim, asteptand sa vedem ce ne sare in fata de dupa urmatorul colt. o minune noua sau poate chiar fosta mare iubire a vietii noastre, desi ma indoiesc ca o "zama" reincalzita va mai fi buna de mancat vreodata.