vineri, 23 octombrie 2009

cum am slabit muuulte kilograme (II)

au trecut cateva luni bune de cand am inceput sa scriu despre CUM am scapat de kilogramele in plus. Iata aici continuarea.

cand eram grasa aveam o gramada de obiceiuri alimentare nesanatoase. le-am avut dintotdeauna, desi am fost slaba toata viata. pana m-am ingrasat, bineinteles. de exemplu, le dadeam bani in plus comerciantilor de sandwich-uri pentru a-mi pune mai multa maioneza. pe vremea aceea mancam cartofi prajiti si o gramada de snacks-uri si chips-uri, pentru ca intotdeauna mi-au placut "saraturile".
deci eram candidata ideala la ingrasare. miscare nema, cartofi prajiti la greu, prajeli, ciocolata, snacksuri si chipsuri, cat cuprinde. dar....

- in momentul in care am hotarat ca nu se mai poate asa, am renuntat la toate si am inlocuit snacksurile cu masline. asadar, ori de cate ori simteam nevoia sa rontai ceva sau sa mananc saratele, mancam masline si aveam mereu un stoc pregatit pentru astfel de momente.

- procesul meu de slabire a mai cuprins o "renuntare", pentru ca nu am mai mancat dupa ora 18. a fost cumplit in primele 2, 3 zile, trebuie sa recunosc, pentru ca ma gandeam toata seara la mancare. pentru a atenua efectele foamei, ultima masa era in jurul orei 18, dar nu mai tarziu de 18.30.

-cina consta intr-o salata, fara paine, care cuprindea cat mai multe legume, un ou sau doua fierte si taiate cubulete, branza sau cascaval, in niciun caz cu putina grasime si doua felii de sunca taiate fasii. salata asta era mare si reuseam sa rezist foamei. oricum, este greu doar in primele zile, pentru ca dupa o saptamana te obisnuiesti cu regimul asta si nu-ti mai este foame dupa 18.

- daca mi se facea foame rau si nu mai rezistam, dupa ora 18, beam o cana cu lapte, sau mancam o rosie. se spune ca atenueaza foamea.

- in tot rastimpul asta am incercat sa mananc cat mai sanatos, sa consum fructe si legume neprocesate, deci crude. tot atunci m-am obisnuit sa mananc fructele cu cel putin o jumatate de ora inainte de masa si la doua ore dupa masa. oricum, nu consumam niciodata fructe seara, pentru ca au fructoza, care se transforma in glucoza. eu consumam fructele mai ales dimineata. tot atunci m-am obisnuit sa beau apa in locul sucurilor artificiale si acidulate. niciodata nu mi-a placut apa plata, deci o preferam pe cea minerala. in prezent imi place cea slab mineralizata.

- in rest, am mancat cat se poate de normal, desi am incercat sa raresc mesele care includeau prajeli. am inceput sa consum mai multa carne de pui si de peste, facute pe gratar, in cuptor sau in staniol, am rarit consumul cartofilor, sub orice forma. nu am renuntat la paine, pentru ca mereu am considerat-o importanta, dar nu mancam mai mult de doua felii de paine prajita dimineata. acum mananc mai multa, dar nu-mi mai place neprajita.

- un lucru foarte important, care afecteaza, cred, multe procese de slabire. in medie slabeam cam un kg pe saptamana, dar am observat la un moment dat ca m-am oprit. nu se mai intampla nimic si nu am mai dat jos niciun gram. am continuat insa noul meu regim de viata si dupa aproximativ trei saptamani efectele s-au facut din nou simtite.

asadar: zahar cat mai putin, dulciuri la fel, carnea combinata cu legume crude, deci cu salata, care reprezinta garnitura. eu mancam ori de cate ori mi se facea foame, mancare usoara, deci nu produse de patiserie si nu mai tarziu de ora 18.

data viitoare o sa vorbesc despre sport - foarte important in acest proces (cel putin asa a fost in cazul meu) si despre cum am scapat de celulita cu bani foarte putini.


PS acum exista un blog intreg dedicat in totalitate acestui subiect. il gasiti AICI si daca vreti sa scapati de draci, incercati AICI

luni, 19 octombrie 2009

tinereţe fără bătrâneţe....



nu de mult am văzut-o pe Adreea Raicu la televizor. spunea ceva despre viaţa la 30 de ani şi am început să mă gândesc la mine. nu-mi pasă de viaţa Andreei, pentru că experienţele noastre sunt, cu siguranţă, diferite. Ea e vedetă, eu ma ascund în spatele anonimatului, acesta fiind doar unul dintre aspectele importante care ne diferenţiază vieţile.

m-am născut în 1980, vara. asta face ca în anul de graţie 2010 să "îmbătrânesc" cu încă un prefix. nu mai am mult, doar câteva luni, până când o sa spun: doamne, am împlinit 30 de ani!
nu cu mult timp în urmă numai când mă gândeam la 30 de ani mă apuca disperarea şi repetam cu convingere (atât mie cît şi cunoscuţilor) că în anul acela nefast, 30, voi sta deprimată, în casă, toate cele 365 de zile.....sau 366?

de la o vreme, însă, mi-am schimbat părerea. niciodată nu mi-am dorit să dau timpul înapoi, dar mai ales nu am vrut sa mă întorc în trecut pentru a face totul altfel. îmi place să cred că sunt suma greşelilor mele, că nu aş fi ajuns unde sunt, cine sunt, adică eu însămi, fără acele erori. ohoo şi am greşit mai mult de o grămadă!
şi asta mă face să spun cu toată gura şi cu mâna pe inimă că viaţa e minunată la 30 de ani. sunt sigură pe mine, matură, nu mi-e frică de paşii greşiţi pe care i-aş putea face, acum pot să-mi asum responsabilitatea pentru toate trăsnăile.

pentru că dincolo de omul care sunt, care am devenit în cei aproape 30 de ani de viaţă, sunt un copil. unul nebun, care are curajul să pună botul şi să bată din picior cum făcea cu mai bine de 25 de ani în urmă. nu mă interesează ce spune lumea. mi se rupe de toţi cârcotaşii. pentru că încerc să cultiv două trăsături: nebunia copilului şi miserupismul adultului sigur pe el care ştie că poate prelua controlul când copilul o ia razna.

cred cu tărie că tinereţea este o stare de spirit, pentru că indiferent de câte riduri avem, sau de cât de tare ne dor oasele, o atitudine pozitivă şi senină chiar şi în faţa dezastrului, poate face minuni peste noapte, cu noi, cu lumea din jurul nostru, aducându-ne tinereţe fără bătrâneţe... (şi, cine ştie, poate viaţă fără de moarte)

marți, 13 octombrie 2009

tara porcarilor lenesi

ma uit si iar ma uit in jur, la realitatea noastra romaneasca, de aur, si nu pot sa nu remarc pentru a suta oara ca acea trasatura numita "consecventa" ne lipseste cu desavarasire. noi romanii, suntem mai rai decat o girueta cand vine vorba de convingerile noastre, pe care le schimbam peste noapte.

mi-am spus ca nu ma bag in politica, pentru ca este o cocina in adevaratul sens al cuvantului si in momentul in care te atingi de porci risti sa te murdaresti, sau si mai rau, sa te contaminezi. nu pot insa sa nu remarc ceea ce se intampla. parca niciodata lupta pentru putere nu a fost atat de apriga ca in aceste zile si nepasarea pentru prostii votanti mai mare.
pacat ca nu s-a gandit cineva sa faca un partid al scarbei: scarba de tara, de politicieni, scarba de halca aia de carne spre care se arunca toti. pentru ca ar obine majoritatea in parlament si i-ar scuti pe toti porcarii de noptile agitate.

romanii sunt precum vremea. acum le ninge, acum le ploua, acum ii bate vantul. si se pricep cel mai bine la politica si la discutat...discutii. istoria ne este martora pentru toate acestea, pentru ca noua ne este straina expresia "a lua taurul de coarne". ce-i aia? care coarne? ce taur?
la noi toti au gura mare, dai in unul, tipa doi, dar cand vine vorba de asumarea responsabilitatii se calca in picioare in incercarea de a scapa de ea. asumarea responsabilitatii devine o trasatura demna de o carte science fiction.

noi cel mai bine ne pricepem la "sapatul gropii altuia", la "furatul caciulii" si la multe altele din aceasta categorie.

suntem un neam de oameni slabi, care isi merita cu varf si indesat soarta, pentru ca niciodata nu am reusit sa fim fermi in convingerile noastre. ne-am renegat valorile, le-am calcat in picioare si e atat de greu sa iesim din baltoaca asta in care ne invartim, pentru ca imediat ce unul, mai rasarit, scoate capul afara, aialalti il trag inapoi.

joi, 8 octombrie 2009

cand trecutul te cheama inapoi


niciodata nu am reusit sa inteleg de ce la un moment dat unul dintre cei doi care candva, au alcatuit un cuplu, se intoarce. ce declic are loc in mintea lui sau ei incat intoarce privirea spre timpul care a fost si care s-a sfarsit. timp pe care il vrea inapoi.

de ce ar vrea cineva sa reinoade legaturi care in trecut nu au rezistat, cuplul rupandu-se din varii motive.

niciodata nu am reusit sa ma intorc sau sa imi suflec manecile si sa ma apuc sa recladesc ceva ce s-a daramat. o relatie terminata era terminata definitiv. si nu ca nu mai vroiam sa fiu cu omul acela, ci pentru ca ceva din fiinta mea ma oprea. desi as fi vrut rational, inima nu-mi dadea voie.

dar chiar asa. de ce revin oamenii spre alti oameni? exista acolo un fir care i-a tinut legati in tot acel rastimp in care credeau ca un doi nu mai exista? cred ca mai degraba, dupa mai multe dezamagiri se uita inapoi, la cele mai reusite relatii. cele care i-au facut fericiti, poate, macar 2 ore din 24. si cu speranta ca s-au maturizat, ca vor mai fi acceptati de cea, sau de cel care ii cunoaste deja o iau pe drum, inapoi.
pe de alta parte timpul are o mare calitate. innegureaza neplacerile trecutului, asternand un fel de gust dulceag, de nostalgie peste anii care au fost. ah si mai sunt parerile de rau...pe care le simte "calaul" relatiei care a realizat ca urmatoarea sau urmatorul nu este la fel de bun ca cea/cel de dinainte.

totusi, dincolo de logica, in asta consta frumusetea vietii. in acumularea de experienta, in minutele traite intens, indiferent ca privim inainte sau ca speram la o resuscitare a trecutului. frumusete regasita in fiecare pas pe care il facem inaintand printre zilele pe care ne este dat sa le traim, asteptand sa vedem ce ne sare in fata de dupa urmatorul colt. o minune noua sau poate chiar fosta mare iubire a vietii noastre, desi ma indoiesc ca o "zama" reincalzita va mai fi buna de mancat vreodata.

marți, 6 octombrie 2009

soseta cu degete caut pereche!



e interesant ca desi toata lumea isi cauta perechea, sunt foarte putini aceia care chiar o gasesc. pentru ca desi pereche presupune un om care sa ti se potriveasca in multe privinte si care sa aiba ceea ce tie iti lipseste, indeletnicirea principala a celor plecati la "vanat" este sa joace teatru.

nu sunt putini aceia care disperati de singuratate il intuiesc pe celalalt si se transforma in omul pe care persoana din fata lor il cauta. in felul acesta un fan al petrecerilor devine un motan de canapea, care sta cu ea in fiecare seara acasa, sau o bucatareasa de ocazie, care cel mai bine se pricepe la tocana arsa, cumpara mancare gata preparata mintind ca e gatita de ea pentru ca lui ii plac femeile "de casa". acestea sunt doar o parte dintre exemple, pentru ca de cele mai multe ori omul devenit personaj joaca teatru atingand registre mai sensibile.

ii vine sa urle, sa tranteasca usa, sa fie ironic, in schimb este dragalas, calm si dulce. pentru ea. la fiecare cearta. dar pana cand?

pentru ca exact ca in orice reprezentatie de teatru vine vremea realitatii. asa cuvintele inghitite devin din ce in ce mai greu de digerat, natura scotand capul afara. socant pentru celalat care, pentru prima data se "loveste" de o ironie usturatoare, de violenta verbala sau si mai rau de-o palma. pentru ca adevarata natura tinuta in umbra e frustrata. de toata tacerea suportata, de toate lanturile.

oamenii spun ca-si cauta pereche, dar devenind actori pe scena vietii nu au nicio sansa s-o gaseasca. pentru ca doar fiind noi insine de la inceput, cu bune si cu rele, cu suparari, intristari si veselii fara noima, cu nebunii scurte si cu furtuni omenesti, naturale, atragem exact oamenii care trebuie, care stiu cu ce au de-a face si care nu ne vor lasa sa acumulam frustrari si minciuni fara destinatie. pentru ca fiind noi insine nu vom speria pe nimeni dupa doi ani si ne vom transforma in sosetele acelea cu degete care dintr-un morman de rufe si-au gasit perechea.