Lasă turma să-şi vadă de treaba ei.
Adolescenţa şi primii ani de "om mare" (adică major) sunt unii dintre cei mai ciudaţi, pentru că spiritul de care vorbim în propoziţie este mai mult decât prezent. În moda pe care fiecare şi-o însuşeşte fără menajamente, doar pentru că şi Ana şi Suzana şi Mariana o poartă. Şi parcă nici nu mai contează că ai picioarele ca butucii sau ca grisinele, pentru că, dacă moda de la televizor, şcoală sau facultate zice că tre' să porţi fustă scurtă şi mulată. Gata, legea a fost emisă deja. Deci, te conformezi. Şi dacă aceeaşi rezoluţie spune că vara, pe cea mai cea caniculă, se poartă cizmele, te conformezi iar. Ce mai contează că îţi rogi moartea de la atâta căldură, când ştii că astfel şi numai astfel vei fi acceptată în grupul Lor, al "fetelor" populare. Hollywood-ul geme, şi el, de filme cu adolescente (sau tinere) cu această "problemă" care le aduce în pragul sinuciderii pentru simplul fapt că nu sunt blonde, cu ochi albaştri, că nu mor de foame din pricina "dietei", dar care, culmea, în final ajung la aceeaşi concluzie: să fii diferit e bine.
Pentru că în lumea aceasta în care societatea se străduieşte din răsputeri să ne facă pe toţi la fel, doar printr-o încăpăţânare de copil reuşim să nu ne uniformizăm. Cu visurile noastre, cu micile nebunii, cu pasiunile. Care, culmea, ne individualizează. Şi nu ştiu cum se face, dar ori de câte ori îţi vezi de treaba ta, ajungi să fii invidiat de alţii. Poate din cauză că ei ştiu că nu vor putea fi ca tine niciodată, sau poate din pricina personalităţii tale spumoase.
Aşa că, de ce-ai alege să te pierzi într-o turmă care nici măcar nu ţi se potriveşte când poţi avea propria cireadă? De admiratori şi admiratoare