luni, 23 martie 2009

greu de suportat


oamenii isi doresc multe lucruri: bani, case, masini, palate, autostrazi, carti fara greseli, vacante de vis pe luna, daca se poate, centura la Sibiu, amante, amanti. nici nu exista atata imaginatie intr-o minte de om ptr a putea cuprinde toate posibilele dorinte ascunse in inimile celor alaturi de care ne ducem existenta.

iata ce am patit eu. de cateva anotimpuri (cred ca vreo doua) m-am trezit sa constat ca, pe langa toate nebuniile care le trec prin cap, oamenii de 26+ ani, isi doresc libertate. da' nu orice fel de libertate, ci libertate in cuplu.

cum sa nu-i intelegi pe bietii "jumatati" care trebuie sa dea explicatii pentru fiecare secunda traita in lipsa celuilalt? si asa incepe un proces lent, dar sigur, de transformare in cosmar a existentei fostului indragostit, care se consuma incet, intr-o mare de intrebari: unde ai fost? cu cine? de ce ai stat atat de mult in oras? de ce se uita tipa aia la tine, sau tipul? (ca tu nu ai vazut-o niciodata pe cea pe care habar n-aveai ca "o admiri", e alta poveste), de ce dadea ala din sprancene si fel de fel de alte intrebari... de groaza.

tot pe parcursul celor cateva anotimpuri, de fapt mai devreme, am realizat toata otrava dependentei de cuplu si de celalalt, raul pe care il face marea nevoie de a avea control absolut asupra jumatatii de care credem ca depinde fericirea noastra.

si asa constatam cu uimire (culmea), cum persoana de langa noi ajunge sa isi rafineze tehnicile de a minti, de a juca teatru (cum naiba sa mai fi natural cand cineva e mereu cu ochii pe tine?), de a se preface, de a tanji dupa momentele acelea cand el isi era propriul stapan, in libertate.

cu toate acestea, mai exista, insa, oameni, care desi tipa in gura mare ca au nevoie, in cuplu, de bula aceea, numai a lor, care ii ajuta sa respire aer necontaminat, si sa fie ei insisi, nu reusesc sa suporte libertatea, artunci cand li se ofera. ciudat, dar adevarat. pentru ca fie din pricina mostenirii genetice sau culturale, undeva, in subconstientul lor sta pitit gandul ca iubirea presupune gelozie si posesivitate ("daca nu incerci sa ma sufoci, si ma mai trimiti cu baietii la bere, inseamna ca nu ma iubesti") si de aici, pana la transformarea celui mai independent dintre independenti intr-un nesigur posesiv si gelos, nu mai este decat un pas.

3 comentarii:

pheideas spunea...

Gelozia e ca o sfoara intinsa intre doi stalpi. In stanga e posesivitatea, iar in dreapta e libertatea. Iar la capatul sforii e fericirea. Dragostea reprezinta felul in care stii sa-ti pastrezi echilibrul. E invatatura pe care o dobandesti dupa multe cazaturi.

Lucian spunea...

deci e un cerc vicios. ce sa ne facem? :)

aalexandraa spunea...

mie imi place sa nu-l sufoc pe cel de langa mine. vreau sa stie ca poate sa mearga oriunde pofteste, atat timp cat e sincer cu mine.
daca e sincer, am incredere si de aici vin numai lucruri bune.
daca nu mai am incredere nu fac scandal. comunic, dar, renunt la relatie destul de usor in momentul in care devine o corvoada ptr amandoi.