sâmbătă, 2 ianuarie 2010
saving through eco thinking
o sa ma indepartez putin de stilul meu pentru ca a inceput un an nou, care, pe langa ca ne aduce noi cai de strabatut, se anunta a fi extrem de greu din punct de vedere economic. tocmai de aceea m-am gandit ca nu ar strica niscaiva sfaturi care pe mine ma ajuta sa tin banii in portofel si imi mentin constiinta eco impacata.
traim intr-o societate obsedata de consum si asta nu este o noutate pentru nimeni. pentru ca banii trebuie sa circule si sa se multiplice producatorii de orice fel au inventat fel de fel de noi produse de care nici macar nu avem nevoie, dar pe care ne conving sa le cumparam cu povesti de adormit copiii. pentru ca unele fac zambetul foarte frumos, altele asigura alungirea genelor pana la pastile cailor, iar altele omoara tot ce e microb si misuna prin casa.
o sa fac o lista cu maruntisurile care pot sa mai scada pretul facturilor, fara a ne afecta nevoia de confort.
1. becurile economice. pe langa ca ii fac un bine naturii, asigura un consum mai mic, mai ales atunci cand unii dintre noi, gura casca, uita luminile aprinse. chiar daca au nevoie de putin mai mult timp ca sa lumineze asa cum trebuie, au, totusi, o durata de viata mai lunga, doua, sau mai multe becuri de acest gen asigurand o lumina mai mult decat ok.
2. dusurile. stiu ca pentru unii dintre noi (ma rog, unele) baia in spuma reprezinta rasfatul suprem dupa o zi obositoare, reducerea acestui rasfat la o baie pe saptamana, pe care o inlocuim cu dusul in celelalte zile, poate scadea putin din pretul facturii la apa. inlocuirea baii cu dusul, mai ales cand dispunem de o cada mare, este un lucru care ne ajuta sa castigam si ceva timp, pe care altfel l-am fi folosit vegetand in baie si de care putem profita pentru a ne prepara un ceai aromat sau o cafea cu lapte. (tot pentru rasfat)
3. mancarea de acasa. viata omului modern se traieste in viteza. de aceea nici nu este de mirare ca fast food-urile americanilor au prins atat de bine la noi. in vremurile moderne putini sunt aceia care isi mai iau cu ei la birou mancarea de acasa. asa ajung si eu sa mananc fel de fel de porcarii, care ma tenteaza la maxim atunci cand mi se face foame. Un sandwich (sau doua) cu toate combinatiile preferate, branza, o frunza de salata, fructe, eventual o caserola din plastic cu o salata mica aduse de acasa, tin, cu siguranta, banii in portofel. pentru ca pe porcariile pe care pun ochii intr-o zi obisnuita cand foamea imi da ghes si nu mai am rabdare pana acasa, arunc in jur de 10 lei.
de cand am ales sa-mi fac sandwich-urile cu paine prajita (preferata mea) de acasa, parca beau cafeaua in oras cu mai multa placere, plus ca mancarea "mea" e mai sanatoasa.
4. spirt pentru oglinzi si ferestre, de la bunica. in anotimpul curateniei (si nu numai atunci) televiziunile ne bombardeaza cu fel de fel de produse minune care fac curat in locul nostru. am incercat produsele, ca sa nu vorbesc in necunostinta de cauza, si am ajuns la concluzia ca nimic nu curata mai bine ferestrele ca apa de la robinet in care am adaugat spirt. pe langa faptul ca nu polueaza asa cum fac toate acele produse chimice, minune, degreseaza foarte bine si dezinfecteaza ferestrele, acelasi remediu aducand inapoi la "sanatate" si oglinzile.
5. otet pentru covoare, tot de la bunica. nu cred ca mai este nevoie sa pomenesc de otetul folosit pentru inviorarea covoarelor. este arhicunoscut, ieftin, eco si tot ce vrei.
6. o zi fara cheltuieli. acest lucru pare a fi unul dintre cele mai grele, pentru ca suntem obisnuiti sa aruncam banii in stanga si in dreapta pe fel de fel de nimicuri, incat ne trezim ca se topesc din buzunare, fara sa-i putem justifica. daca ne alegem o zi pe saptamana (sau mai multe) in care sa nu cheltuim nimic, nici macar un leu pentru cafeaua de la automat, o sa fim, cu siguranta mai bogati.
7. spalatul cu masina plina. nu putini sunt aceia care pun masina de spalat in functiune pentru 2, 3 haine. un an de viata in germania, in tara care se considera ca le apartine celor mai zgarciti dintre europeni, m-a ajutat sa inteleg cum un lucru marut, cum este spalatul cu masina plina, asigura un consum de apa mai mic. tocmai de aceea astept cu spalatul pana cand se aduna mai multe haine murdare in cosul cu rufe.
8. apa intrerupta. spalatul pe dinti nu este o indeletnicire peste care trebuie sa sarim. putem, insa, reduce consumul de apa daca inchidem robinetul pana terminam periajul. asa avem grija si de apa si de contor, desi sunt sigura ca multa lume cunoaste acest aspect.
9. borcanul cu maruntis. de cateva luni mi-am confentionat propria pusculita. am luat modelul de la sora mea, care a adunat intr-un borcan de muraturi doua milioane de lei. e adevarat ca banii nu s-au strans peste noapte asa cum, poate, si-ar dori unii dintre noi, dar reprezinta o recompensa frumoasa pentru efortul de a arunca la borcan maruntii pe care, de obicei, nu ii luam in seama. poate ca unii ma vor considera zgarcita, dar de cand a aparut pe lume borcanul cu maruntis sunt atenta la restul de la supermarket, pe care inainte nu il mai luam daca era vorba de 20 de bani. acum iau maruntisul si o sa-mi cumpar ceva mic si dragut cand se vor strange destui banuti la borcan
10. cativa euro pe luna. pot spune ca mult timp as fi putut fi catalogata drept risipitoare. de la o vreme, insa, la fiecare salariu obisnuiesc sa imi cumpar 10, 20, 50 de euro, dupa posibilitati, pe care ii depun in banca mea proprie. stiu sigur ca banii aceia sunt in siguranta pentru ca ma doare inima sa schimb valuta, asa ca din perspectiva mea acesta este un mod bun de a economisi, chiar daca nu vorbesc de sume fabuloase.
sunt multe lucrui care ar putea scadea cheltuielile, mai ales pe timp de criza. maruntisuri care nu ar trebui sa ne afecteze viata sau confortul, pentru ca nu avem nevoie sa tinem luminile aprinse in toata casa cand ne uitam la televizor. Multe dintre lucrurile enumerate mai sus sunt arhicunoscute, asa ca am incercat sa le readuc putin in atentia celor care doresc sa aiba grija putin la portofel. trebuie sa recunosc, ca nu imi place in mod deosebit sa economisesc, dar ca acest lucru devine mai usor atunci cand stiu ca multe dintre aceste "tehnici" ajuta cate putin si natura.
in post-ul meu nu am vrut sa vorbesc despre transportul in comun, despre jumbo pack-uri, despre calitatea pe care o pun inaintea cantitatii, care, toate asigura o marunta economisire a banilor, fara a afecta calitatea vietii.
sunt curioasa daca mai stiti si voi cateva sfaturi de acest gen.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
moneda europeana gata cu "banca" ta :D
Tu cam ai dreptate. Desi depinde de context. La atelier n-o sa pun bec economic decat cand s-o fabrica unul capabil sa si faca ce se lauda ca ar face. Dar cred ca pentru o veioza sau o camera de zi merge asa ceva. :)
Mersul pe jos face piciorul frumos. Iar cel pe bicicleta face si fundul tare :P Desi eu mai astept pana se va ivi o bicicleta cu saua din ceva moale.
Oricum nu se merita sa duci sacul de gunoi cu masina la tomberon. Uimitor, dar am cunoscut cazuri...
Pusculita avea un dusman redutabil pana acum... schimbarea modelului de monede mai des decat umplerea pusculitei :)
Mie nu-mi mai vine in minte nicio alta modalitate de economisire (momentan), dar ideea cu borcanul pentru maruntis imi place la nebunie. Cred ca am sa "reabilitez" pusculita, la care nu stiu de ce am renuntat...
Trimiteți un comentariu