miercuri, 27 februarie 2008
groaza de televizor
In ultimul timp mi-am descoperit o noua fobie: televizorul. Ori de cate ori aprind "cutia vorbitoare" devin tot mai ingrozita de nivelul de "cultura" pe care il ofera. Se spune ca televiziunea e formatoare de opinii, ca ii ajuta pe oameni sa inteleaga mai bine realitatea. Ei bine, eu ma indoiesc serios de lucrul asta.
Ce opinie poate sa-mi formeze un producator de show gen: ne luam de par la televizor, mi-am pus silicoane cu diamante, am mai scos o manea sau mi-am marit fundul cu inca un colacel de grasime din gusa si acum imi ofera o senzatie care ma da gata.
Pe sticla apar fel de fel de demoazele, care isi spala rufele in direct, care vorbesc cu mortii vii, care nu sunt capabile sa lege doua vorbe, care se chinuie sa-si pronunte numele.
....si ma intreb....asta e ceea ce se cere? sau ceea ce se ofera? ma gandesc ca nu s-ar inmulti show-rile de gen daca nu ar exista privitori, ca nu ar aparea noi si noi televiziuni "folclorice" daca nu ar avea cine sa le faca audienta, pentru ca, pana la urma, fara audienta nu se vinde reclama si, deci, televiziunea ar inceta sa mai existe.
E incredibil cat de jos au cazut "formatorii de opinii" si productiile autohtone......cand spun asta imi vine mereu in minte o "gagicuta :D" din Constanta, incretita permanent, care s-a facut remarcata datorita "inaintarilor" si a buricului dezgolit pana aproape de gat in ianuarie, care isi expunea calitatile cu voce tare: "nu vedeti ca sunt frumoasa?"
eh, eu nu prea vedeam, dar probabil ca am o mare problema cu ochii, sau imi lipseste total capacitatea de a observa valoarea.
poate ca asta meritam: sa avem un formator de opinii de proasta calitate, sa ne dam in vant dupa modele care s-ar potrivi mai bine la coltul strazii sau in mahala, sa-i vedem pe altii cum bat nevestele altora sau cum se poarta bling bling-urile si unghiile rosii ca focul lungi de 20 de cm.
cutia asta vorbitoare are, insa, o mare calitate: un buton de turn on si turn off, pe care aleg sa-l folosesc... mai bine ma cert cu sora-mea, facand propriul meu show (poate odata o sa fac o emisiune, "reality") decat sa "ma rad" de altii.
ah si sa nu uit de studii: s-a demonstrat ca bietul nostru creier e mai activ cand dormim decat cand ne uitam la televizor.
in concluzie.....
marți, 19 februarie 2008
dans...
mana porneste usor adulmecand desprinsa parca de trupul care nu i-a apartinut niciodata....este ca si cand aerul s-a rarit pe alocuri asemeni unei panze spalate prea mult....prin ochiurile crapate se strecoara degetele...
piciorul o urmeaza, contorsionandu-si muschii pentru a sustine pe un varf intepat in podea greutatea unei intregi fiinte.
coup de pied, o scurta saritura si muzica devine forma..... o forma care desira si mai mult aerul taindu-l scurt si intinzandu-l pe alocuri ca pe un elastic....
dansul.....cuvant banal care aduna in matca sa atatea minunatii....cea mai veche forma de comunicare, mai ales ca doar prin intermediul lui stramosii nostri isi puteau face atenti zeii...zeii care aduceau ploaia, sau soarele, sau vantul, sau iubirea......
dansul.....cel mai minunat mod de a-ti rosti dragostea.....intruchiparea pe verticala a dorintelor si a dorului buzelor...
o mana sa topeste in alta....un chip se contopeste in altul intr-o poveste de iubire spusa doar in gand...
aripi calde de carne moale...bratele ei....si ochii umiti incarcati de roua lacrimilor....admiratia lor...
si mana a invatat sa dulmece aerul...pentru ca nimic nu poate fi mai minunat decat sa faci din propriul trup o opera de arta....
miercuri, 6 februarie 2008
d'ale casatoriei
vine o vreme in viata fiecarui om necasatorit in care, vrand nevrand, trebuie sa mearga la o nunta; dar nu orice fel de nunta, ci una de neamuri...:D
cred ca pe lumea asta exista doua feluri de nunti: ale prietenilor, la care mergi cu drag si pe care eu le ador, dar si cele ale neamurilor, cand tot familionul, cu catel, purcel si alte chestii de pe langa casa se prezinta la ospat. astea din urma sunt cosmar pentru bietul om necasatorit.
daca te pune ghinionul sa fi single, mai ales daca ai o varsta rezonabila, numa' buna pentru a-ti pune p(I)rostiile, te-ai ars. cel putin eu asa patesc...
am vreo 2 matusi foarte preocupate de viitorul meu conjugal si de teama ca poate o sa-mi stric viata traind asa, single, fara griji, fara gandul ca trebuie sa-i caut sotului sosetele pe sub pat, ca trebuie sa cumpar pampers, ca trebuie sa fac mancare cand ajung rupta acasa de la munca si ma chinuie la fiecare nunta cu intrebari fara sfarsit.
cand te mariti? vai de mine dar de ce ti-ai luat fusta aia asa scurta? dar unde e prietenul tau? la tine cand jucam? nu crezi ca esti, totusi, prea batrana pentru fusta aia?
si eu imi inghit cuvintele grele care imi stau pe limba.... ah ce le-as mai spune ca, daca eu sunt batrana, la 27 de ani, atunci ele ce sunt? fosile de-a dreptul, le-as spune ca nu vreau sa ma marit presata de societate, ca nu dau doi bani pe traditia lor, ca daca eu ma simt bine single nu trebuie sa le dau lor socoteala, ca daca vreau sa fac un copil o sa gasesc cel mai frumos, destept si minunat barbat si o sa-l fac, fara sa ma marit cu el neaparat. (asta le-ar da gata cu siguranta:)))
nu am inteles niciodata grija celorlalti pentru modul in care ne traim viata. dar probabil ca exista ingrijorati de profesie, care mor de teama de a nu mai rata inca o nunta, la care sa "salveze" vreun amarat necasatorit din gearele burlaciei.
ah......si daca ar fi numai asta.....ptr ca pana nu ajungi la botez, la primii ani de scoala ai copilului, la pensie, la nebuni, nu scapi.......
cred ca pe lumea asta exista doua feluri de nunti: ale prietenilor, la care mergi cu drag si pe care eu le ador, dar si cele ale neamurilor, cand tot familionul, cu catel, purcel si alte chestii de pe langa casa se prezinta la ospat. astea din urma sunt cosmar pentru bietul om necasatorit.
daca te pune ghinionul sa fi single, mai ales daca ai o varsta rezonabila, numa' buna pentru a-ti pune p(I)rostiile, te-ai ars. cel putin eu asa patesc...
am vreo 2 matusi foarte preocupate de viitorul meu conjugal si de teama ca poate o sa-mi stric viata traind asa, single, fara griji, fara gandul ca trebuie sa-i caut sotului sosetele pe sub pat, ca trebuie sa cumpar pampers, ca trebuie sa fac mancare cand ajung rupta acasa de la munca si ma chinuie la fiecare nunta cu intrebari fara sfarsit.
cand te mariti? vai de mine dar de ce ti-ai luat fusta aia asa scurta? dar unde e prietenul tau? la tine cand jucam? nu crezi ca esti, totusi, prea batrana pentru fusta aia?
si eu imi inghit cuvintele grele care imi stau pe limba.... ah ce le-as mai spune ca, daca eu sunt batrana, la 27 de ani, atunci ele ce sunt? fosile de-a dreptul, le-as spune ca nu vreau sa ma marit presata de societate, ca nu dau doi bani pe traditia lor, ca daca eu ma simt bine single nu trebuie sa le dau lor socoteala, ca daca vreau sa fac un copil o sa gasesc cel mai frumos, destept si minunat barbat si o sa-l fac, fara sa ma marit cu el neaparat. (asta le-ar da gata cu siguranta:)))
nu am inteles niciodata grija celorlalti pentru modul in care ne traim viata. dar probabil ca exista ingrijorati de profesie, care mor de teama de a nu mai rata inca o nunta, la care sa "salveze" vreun amarat necasatorit din gearele burlaciei.
ah......si daca ar fi numai asta.....ptr ca pana nu ajungi la botez, la primii ani de scoala ai copilului, la pensie, la nebuni, nu scapi.......
sâmbătă, 2 februarie 2008
o licoare....
imbatat de trupul tau, te strecori lasciv intr-un pahar cu picior inalt, subtire...uitand ovalul plesnit din care te nasti iti plimbi cu cochetarie degetul de coral sau perla peste buza de sticla...
sange de soare cald topit de teascuri adormi in mintea mea noaptea tarziu, dar te trezesti in narile mele odata cu vantul fragil din fiecare toamna......
Abonați-vă la:
Postări (Atom)