marți, 19 februarie 2008

dans...


mana porneste usor adulmecand desprinsa parca de trupul care nu i-a apartinut niciodata....este ca si cand aerul s-a rarit pe alocuri asemeni unei panze spalate prea mult....prin ochiurile crapate se strecoara degetele...


piciorul o urmeaza, contorsionandu-si muschii pentru a sustine pe un varf intepat in podea greutatea unei intregi fiinte.


coup de pied, o scurta saritura si muzica devine forma..... o forma care desira si mai mult aerul taindu-l scurt si intinzandu-l pe alocuri ca pe un elastic....


dansul.....cuvant banal care aduna in matca sa atatea minunatii....cea mai veche forma de comunicare, mai ales ca doar prin intermediul lui stramosii nostri isi puteau face atenti zeii...zeii care aduceau ploaia, sau soarele, sau vantul, sau iubirea......

dansul.....cel mai minunat mod de a-ti rosti dragostea.....intruchiparea pe verticala a dorintelor si a dorului buzelor...


o mana sa topeste in alta....un chip se contopeste in altul intr-o poveste de iubire spusa doar in gand...


aripi calde de carne moale...bratele ei....si ochii umiti incarcati de roua lacrimilor....admiratia lor...


si mana a invatat sa dulmece aerul...pentru ca nimic nu poate fi mai minunat decat sa faci din propriul trup o opera de arta....

Niciun comentariu: