marți, 15 noiembrie 2011

Ce muzică îţi place?....Stai, nu-mi spune, că mă uit pe Facebook!



Cu vreo trei ani în urmă am fost prima dintre prietenii mei care avea cont pe Facebook. Nici nu-mi amintesc prea bine de ce am ales acea reţea de socializare, pe care nici măcar nu o înţelegeam prea bine. Am făcut contul, m-am uitat pe-acolo şi l-am lăsat baltă, pentru a reveni doar din când în când, adică în momentele în care îmi aminteam de el.

Şi-aşa nu cunoşteam pe nimeni acolo...

Ce mi s-a părut interesant la vremea respectivă şi chiar şi acum, a fost faptul că oamenii, care de cele mai multe ori foloseau "nick name-uri" pe internet, şi-au expus pe Facebook identitatea, în deplinătatea ei. Cu nume complet, YM şi e-mail oficial, cu număr de telefon, statut relaţional, studii, pasiuni, filme şi muzică favorite, lipsind doar adresa de acasă, situaţia contului sau pin-ul de la card (dar mai este timp).

În cei trei ani am observat site-ul schimbându-se, dintr-o pagină oarecare într-un adevărat fenomen, în prezent fiind perfect aplicabilă vorba asta: "Dacă nu eşti pe Facebook, nu exişti!" Şi e perfect adevărat, pentru că în ziua de azi prietenii cască ochii mari, în timp ce întreabă cu uimire "Nu ai cont pe Facebook?"

Cu alte cuvinte: "Nu ai un loc în turmă?" Nu ai şi tu ocazia de a vedea, ca toată lumea, fotografia în care apare fata cu nasul roşu, în negativ, la care o ţară întreagă sau o lume întreagă s-a zgâit doar pentru a vedea o fotografie normală pe perete, cum nu eşti la curent cu toate "up-date-urile" prietenilor din şcoală pe care i-ai pierdut şi acum, din fericire, i-ai regăsit, cum adică nu poti vedea fotografia aia cu mama africană care îşi îngroapă copilul scheletic şi care te face să plângi cu lacrimi de sânge. Cum poţi fi indiferent, surd şi orb, la toate problemele omenirii care se dezbat şi se soluţionează pe Facebook? Şi mai ales cum poţi să nu arăţi şi tu că eşti "in relationship with...", "Married with...", "Single", "Divorced", al naibii de frumos cu pozele ajustate pe unde trebuie, al naibii de interesant cu toate citatele alea extra din Einstein şi cu preferinţele care fac gagicile (şi "masculii") să cadă pe spate, sau, mai ales că poţi spune pe unde ai mâncat, ce ai băut, dar mai ales cu cine. Pentru că, cine ştie, poate că acea cohortă de admiratori şi admiratoare "subscribed to you", care habar n-ai cine sunt, vor să afle.

Facebook-ul are părţile lui bune. Leagă oamenii, comprimând spaţiul, dar are o mulţime de părţi negative. Odată că ne face să intrăm singuri în oală cu toţi ceilalţi pe care nu-i ştim dar cu care suntem "în aceeaşi simţire", ne face să plângem împreună moartea unora pe care nici măcar nu-i cunoaştem, şi face să dispară misterul, pentru că dacă vrei să afli ceva despre cineva, e suficient să te uiţi pe Facebook. Şi într-adevăr, ne ajută să ne regăsim prietenii din liceu şi facultate pierduţi prin lume, însă mă gândesc că dacă erau chiar atât de preţioşi, cu siguranţă nu-i pierdeam.

Facebook-ul ne face să trăim împreună, să simţim împreună, să ne mirăm de aceleaşi lucruri şi să plângem la unison, postând pe "wall" aceleaşi idei tâmpite sharuite de toată lumea, exact aşa cum se face într-o turmă care se respectă.

Iar de se întreabă cineva "De ce mai are cont cineva care vorbeşte aşa de minunatul Facebook?" răspund: Tocmai pentru a putea posta asta.


PS Cineva scria pe wall cu ceva timp în urmă: "Facebook-ul e ca închisoarea. Toată lumea pierde timpul şi scrie pe pereţi". Închisoare "indeed".

Un comentariu:

baldovin spunea...

Forget facebook- scrie pe blog!