marți, 6 mai 2008
compromis
viaţa noastră, întreagă, este un şir de compromisuri: de la tacerea pe care o abordăm în faţa şefului sau a nevestei, sau a soţului ca să nu avem scandal, pană la încalcarea, poate, a tuturor principiilor noastre, ne complacem în trăiri pline de frustrare, pentru "liniştea" noastră.
mă gândeam azi, la Monica Columbeanu (cacofonia nu poate fi evitată), deşi a încetat de mult să mă preocupe această "problemă" şi nu ştiu, sincer, prin ce minune mi-a sarit în minte azi dimineaţă.
cum poate trăi în felul în care trăieşte? lânga un om scund, mult prea scund pentru ea, mai batrân cu 20 de ani, cu pielea scofâlcită, care se crede cu mult mai tânăr decât este şi care confundă prostul gust cu a fi "trendy". ce altceva pot spune despre un batrânel care poarta "blugi" cu sclipici?
mă gândeam la ea......pentru că nu se poate eschiva la infinit de "îndatoririle conjugale".....cum îi face faţă? acolo, în pat, omul nostru e gol de toţi banii săi şi nu e făcut nici din aur curat, nici din cristale swarowsky, ca să aiba ea la ce visa.
sincer nici nu vreau să mă gandesc la aspectul acesta, dar mă pot gândi la compromis, la felul în care noi toţi ne "prostituăm", dacă nu trupul sau ideile, cel puţin principiile, doar pentru o mână de arginţi.
se spune ca totul are o valoare în lumea asta şi că totul poate fi cumparat, cu o suma mai mare sau mai mică......până şi durerea.......pentru ca există indivizi care "expoalteaza" chiar şi moartea celor dragi în accidente. nu de puţine ori am auzit lucruri care m-au îngrozit: "şi-aşa nu mai vine înapoi, mai bine accept banii pe care mi-i oferă călăul, ca să-i rezolv pe ceilalţi, rămaşi în viaţă."
cred că toate acestea nu au nevoie de comentarii, toate discuţiile sunt fără sens, pentru că, teoretic putem vorbi despre orice, cu detaşare, chiar şi despre cât de corecţi şi de îngroziţi suntem de faptele lipsite de etică ale celorlalţi........
....asta până cand vine randul nostru.......
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Columbeanu... daca te gandesti la cum poate trai ea asa, atunci e cazul sa te gandesti la ea mai degraba decat la el. :) Adica el n-are nici o vina ca nu e asa cum e pentru ca lui ii place realmente asa :D Noi zicem ca e aiurea.. dar el e tare multumit si (ca oricine de altfel) el isi cauta indeplinirea dorintelor personale alea care or fi ele. Si daca ne gandim la ea... nu pare genul de fmeie intelectuala in cautare de satisfactii culturale sau care ar avea un simt artistic suficient de dezvoltat pentru a dezaproba snobismul celor din jur sau poate o tipa cu instincte de gospodina desavarsita care sa socoteasca resursele familiei si sa decida cat mai eficient cheltuielile sau programul de activitati zilnice.. Totodata nu e neaparata nevoie sa ne imaginam ca ea isi doreste un barbat topmodel doar pentru ca ea are picioare lungi si face un ban prezentand haine uneori. Exista si posibilitatea ca stilul asta un pic ridicol al lui Irinel sa-i placa pur si simplu pentru ca se potriveste cu felul in care ar privi si ea viata daca ar fi mostenit o situatie materiala grozava de la vreo matusa sa zicem. Sigur ca banii lui sunt un bonus. Doar n-or fi un dezavantaj :P dar mie mi se pare ca barbatul asta nu ar pune in pericol casnicia cu vreo escapada amoroasa sau pentru ca nu i-ar fi pe plac nevasta :) Lui ii place in mod sincer si autentic de Monica si ea precis apreciaza si asta la el. Adica poate avea incredere in el si implicit el are incredere in ea. Iata un cuplu perfect. Evident nu vorbim de perfectiuni absolute ci de relatia dintre ei. Asa ciudati si aiurea cum poate sunt, ei se potrivesc de minune. :D Oricum si ea imbatraneste si poate ca imperfectiunile lor fizice pt noi "nashpa" pentru ei sunt "misto" vorba lui :D Nu toata lumea se intampla sa fie brangelina :P desi multi si multe asa ar vrea. Deci daca il privim pe el ca pe un tip naspa sau misto, raspunsul la intrebarea "cum de sta ea cu el?" e ca si ea e exact la fel de naspa sau misto :)) aici e secretul!
nu ma gandeam la ea neaparat. monica a fost mai mult o sursa de inspiratie ca sa ma gandesc la viata noastra, pentru ca nu putem trai in societate fara sa facem compromisuri.
si vis a vis de Monica, sunt convinsa ca nu e atrasa de el din punct de vedere sexual.
ca vede in columbeanu figura tatalui, asta e alta poveste
Trimiteți un comentariu