pe vremea comunistilor toata lumea lucra la stat...vrand, nevrand.... daca reuseai sa te sustragi cumva de la fabrica pentru cateva ore sa mergi tocmai in centru sa-ti cumperi corn si te prindeau umbland brambura pe strazi, aveau grija ei, cei responsabili cu ordinea publica, sa te duca inapoi, la locul de munca.
dupa ce au aparut "privatizatii", imediat dupa '89, statul a devenit un lux, job-ul la care visau mai toti reprezentantii generatiei de aur comuniste, lucratoare, pe vremea aceea, pensionata de boala in prezent.
si ce bine era........sa ai un locsor cald, departe de stress, de prea multa munca, obositoare, care nu facea decat sa slabeasca nervii.....
cu un an in urma de voie, de nevoie, m-am angajat la....stat, dupa mai multe experiente interesante la "privatizati" si pe meleaguri straine si trebuie sa recunosc ca exista avantaje gramada, cu ghilimele.
e o mare placere sa ai parte de timpi morti, in care toata lumea motaie si de un salariu cu care in mod normal iti cumperi hartie igienica, daca ai noroc, de capricii peste capricii, cat cuprinde cladirea monument istoric, de o serie de colegi care te ajuta doar daca au chef, de munca aruncata in carca altora, de un dolce far niente ridicat la rangul de arta...
as minti daca as spune ca nu exista si oameni faini, proiecte deosebite sau ca mediul cultural nu este special, dar despre asta o sa vorbesc cu alta ocazie......
dupa ce au aparut "privatizatii", imediat dupa '89, statul a devenit un lux, job-ul la care visau mai toti reprezentantii generatiei de aur comuniste, lucratoare, pe vremea aceea, pensionata de boala in prezent.
si ce bine era........sa ai un locsor cald, departe de stress, de prea multa munca, obositoare, care nu facea decat sa slabeasca nervii.....
cu un an in urma de voie, de nevoie, m-am angajat la....stat, dupa mai multe experiente interesante la "privatizati" si pe meleaguri straine si trebuie sa recunosc ca exista avantaje gramada, cu ghilimele.
e o mare placere sa ai parte de timpi morti, in care toata lumea motaie si de un salariu cu care in mod normal iti cumperi hartie igienica, daca ai noroc, de capricii peste capricii, cat cuprinde cladirea monument istoric, de o serie de colegi care te ajuta doar daca au chef, de munca aruncata in carca altora, de un dolce far niente ridicat la rangul de arta...
as minti daca as spune ca nu exista si oameni faini, proiecte deosebite sau ca mediul cultural nu este special, dar despre asta o sa vorbesc cu alta ocazie......
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu