intotdeauna m-au fascinat lucrurile vechi. ori de cate ori am in mana un obiect cu istorie, ii simt vibratia. e adanca, plina de profunzime. de parca o inima batrana, inteleapta mi-ar bate in palma. este ceva misterios la toate lucruile care au trecut peste veacuri, cu toate energiile pe care le-au acumulat... cu toate mainile de care au fost atinse, cu toate buzele de care au fost sarutate.
da...imi plac "vechiturile", pentru ca in preajma lor traiesc trecutul, prezentul si viitorul. toate la un loc......amprenta degetelor mele ramanand inscriptionata in carnea tare a materialului din care este cioplit obiectul. indiferent ca e din panza, din metal sau din aer.
si trebuie sa recunosc ca cel mai mult in orasul asta al meu, el insusi o "vechitura" cel mai mult imi plac portile inchise ale curtilor vechi. Imi place sa trec pe langa ele in drumul meu, sa le vad vopseaua scorojita, clantele acelea pe care le-au apasat mii de maini de-a lungul existentei lor seculare si sa ma intreb "oare ce se ascunde dincolo?" se prea poate ca poarta care face accesul spre o curte veche sa fie pragul catre o lume intreaga: alcatuita din ziduri vechi, din adevarate gradini ascunse ochilor iscoditori...
pe bulevardul victoriei este o poarta, ca atatea altele pe langa care trecem indiferenti. pierduti in ganduri. si poarta asta, pe care am gasit-o intr-o zi dechisa ascundea o adevarata gradina si o casa mica dupa un grilaj. un loc misterios inecat in verde crud si iarba.
asa ca nu pot decat sa zambesc atunci cand peste o poarta veche un fir carliotat de vita isi arunca, si el, un ochi curios afara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu