de dimineata m-am trezit cu urma unui vis, incetosat, pe gene. a fost una dintre putinele dati in care mi-am amintit ce "am facut" peste noapte. a ramas acolo, in preajma mea, ca o parere imaginea aceea blonda, care mi-a bantuit ultimele secunde de somn, chiar inainte de a auzi taraitul enervant al telefonului.
un numar necunoscut. pe care il stiam de undeva, parca.
visele noastre ne rezolva problemele si e fermecator sa realizam ca "personajele" au propria lor vointa. vin si pleaca independent de noi, ne creeaza senzatia ca sunt reale, zabovesc in preajma noastra o secunda, poate. atat cat sa ne trimita un sarut din varful buzelor sau o privire rautacioasa.
nu-mi amintesc ce am visat...povestea.... am retinut doar "personajul" si senzatia lasata in urma, care m-a bantuit multe ore dupa ce mi-am inceput ziua. si a fost ciudat sa regasesc toate sentimentele din viata mea reala, acolo, scufundate in vis. dorurile, tristetile, bucuriile.
specialistii spun ca mintea noastra isi rezolva problemele si dilemele, in somn. visele mele ma fac sa retraiesc sentimente, sa redescopar oameni pe care ii credeam pierduti sau plecati departe. asemeni gandului care zboara peste mari si tari intr-o secunda, visul ne poarta pe carari umblate sau prin tari de basm pe care nu le vom cunoaste niciodata. ne ajuta sa ne reintalnim cu oamenii pe care nu ne mai este dat sa-i vedem sau sa ne implinim dorintele. saracul devine stapanul lumii, flamandul se satura, amantii uitati isi regasesc iubirea si bolnavii sanatatea.
initial am vrut sa scriu despre prejudecati, despre cat de mult ne limiteaza. avem anumite asteptari de la oameni si ne formam parerea despre ei in functie de hainele pe care le poarta, de culoarea parului, de ochelarii de soare sau de locul din care vin...
e adevarat. hainele unui om sunt semnatura personalitatii sale. felul in care isi poarta pantofii poate spune daca este un excentric sau un om "normal".
ma intreb ce s-ar intampla daca nu am cunoaste nimic despre o persoana. daca nu am sti de unde vine sau incotro se indreapta. ce au fost sau sunt parintii lui, cu ce se ocupa el sau ea. ma intreb daca am fi in stare, atunci, sa ne concentram strict asupra lui a omului care este.
dar nu, n-o sa scriu despre prejudecati. o sa scriu despre.... acvariul pe care nu l-am avut niciodata si pe care mi l-am dorit intotdeauna, despre cainele nostru care, desi a stat la noi timp de o saptamana, nu ne-a apartinut, o sa scriu despre turturica fara pene in aripa, de care am avut grija o jumatate de iarna pana a re-invatat sa zboare. si despre toate lucrurile pe care mi le doresc, pe care nu le-am avut si care sunt atat de marunte....
oare ce vreau acum? vreau ca in secunda asta sa ma indragostesc si sa vina primavara!
nu am mai scris de mult, stiu asta... dar s-a intamplat din cauza ca nu am avut nimic de spus. nimic din ce ar putea fi scris aici
cred ca de vina este primavara si cei trei ghiocei care au crescut in curte. au ceva fragil... alb... imposibil de atins.. sau de descris.
si au trecut si valentinul si dragobetele cu tot cu inimioarele lor sagetate, de prost gust. au trecut ultimele zile ale lui februarie si am fost la un pas de a uita de cele doar 28 de zile. si timpul....
timpul trece....
uneori il simt cum imi roade tineretea. e ca un personaj imposibil de descris din basme care musca din coaja copacilor. parca ieri aveam 20 de ani si priveam cu optimism in sus, spre varsta de care acum ma apropii cu pasi repezi.
30 de ani........ au mai ramas patru luni si trei zile pana cand o sa-i implinesc si simt ca stau pe o linie, in tocul unei usi de care ma pregatesc sa trec. nu o sa mai spun "am 20 si... de ani", ci 30.....o suma rotunda.
ma sperie? habar n-am pentru ca niciodata nu am stiut exact care imi este varsta. daca ma intreaba cineva, ezit. pentru ca uneori simt ca as avea 15 ani, iar alteori 100, parca in fiecare zi alta varsta. o varsta pe care o simt acut in clipa in care o "implinesc".
30 de ani. da au mai ramas 4 luni si 3...2...1.. zile...
si acum o paranteza: cineva mi-a trimis astazi acest cantec. enjoy
de dimineata m-am trezit cu urma unui vis, incetosat, pe gene. a fost una dintre putinele dati in care mi-am amintit ce "am facut" peste noapte. a ramas acolo, in preajma mea, ca o parere imaginea aceea blonda, care mi-a bantuit ultimele secunde de somn, chiar inainte de a auzi taraitul enervant al telefonului.
