in trecut visam ca zbor.......
si aproape in fiecare noapte ma asezam pe acoperisurile caselor si imi agatam calcaiele in scocurile subrede cand ma dezechilibram. era atat de bine sa stiu ca atunci cand o umbra se tara dupa mine era suficient sa-mi agit mainile si sa ma ridic.......sus......in cer......
imi imaginam ca sunt un porumbel ceva mai mare care si-a uitat penele la garderoba de la teatru...
cica de vina ar fi fost pasiunea mea pentru dans, care nu-mi da pace nici azi, cand am uitat sa zbor in vis.
ma intreb, insa, ce ma opreste...poate prea multa realitate, poate faptul ca m-am indepartat de copilarie, sau de miscarea bratelor.
azi nu mai zbor...visul s-a rupt si mi-am pierdut aripile undeva pe drum, fiind prea preocupata sa-mi construiesc si sa-mi intretin realitatea proprietate personala.
si asa cum somnul meu a uitat sa zboare, o parte din mine pleaca in fiecare zi in cautarea aripilor....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu