retraind trecutul

saptamana trecuta am stat fata in fata cu trecutul. a fost ciudat, pentru ca am intrat in contact cu o lume pe care o percep ca facand parte din alta viata. din viata in care toata existenta mi se invartea in jurul unui singur element: dansul.

l-am adorat.....l-am lasat sa ma devoreze.....sa ma epuizeze... sa ma sfasie...pentru ca are darul de a nimici trupul pentru a scoate la iveala sufletul. cu durere. pentru ca nu o sa uit, probabil, niciodata urmele sangerii lasate de poante pe degetele de la picioare si durerea ascutita pe care o simteam din cauza lor.

oh si pare totul atat de simplu privind de la distanta....pentru ca in asta consta puterea si talentul dansatorului. de a-l face pe om sa creada ca poate zbura, ca nu isi simte respiratia taiata din pricina luptei cu propriul trup ca e supraomenesc. acolo, pe scena dansatorii devin creatorii de iluzii. prin farmecul pe care-l raspandesc, prin magia folosita pentru a-si misca trupul in felul acela. uneori peste puterile omenesti.

saptamana trecuta am retrait toate acestea si ceva in plus. mi-am amintit pentru a mia oara de ce, DE CE fericirea, bucuria, tristetea si orice alt sentiment pe care il simt ma fac sa dansez. pentru ca nu o sa uit niciodata trecutul care a stat si sta, de fapt, la baza devenirii mele. acela in care muzica si dansul erau singurele ratiuni.

Nopti albe - Baryshnikov




Sylvie Guillem - Raymonda

om bun in lumea lupilor

bunatatea era pana nu demult o calitate. una mare, apreciata de toata lumea. de la o vreme, insa, de cel putin cinci decenii, ea s-a transformat intr-un mare defect. la noi la romani, pentru ca vorbe precum "prost de bun", sau "facerea de bine e ....... de mama" tot auzim in aglomerata noastra tara.

azi oamenii au uitat sa mai fie buni si nici macar focul vesnic nu-i mai sperie, pentru ca mersul la biserica si la popa a devenit un fel de indeletnicire de babe si mai trist, un om bun a devenit prost si atinge culmea cand intoarce si obrazul celalalt sau sta linistit, fara sa riposteze dupa ce a primit un sut in fund.

azi am uitat sa mai fim buni si rautatea, laudarosenia, fitele, prostia ridicata la rang de arta, prostul gust, devin masura lucrurilor si a universului in care traim. pentru ca e atat de usor sa lovim cu piciorul un om cazut la pamant, decat sa ne folosim energia ca sa-l ridicam si sa-l punem pe picioare. trist este ca si daca facem asta riscam sa nu primim nici macar un "multumesc" din partea lui. pentru ca asa e lumea asta.

din ce in ce mai schiloada. schiopateaza sufleteste si este la un pas de carje si de amputare. pentru ca in jungla nu e loc pentru omenie, bunatate, ajutor, bunavointa chiar sanatate. oare de ce? capitalismul salbatic in care traim ne reduce la statutul de jivine. moarte pe interior, uscate de tot ceea ce dadea odinioara suma pozitiva a omenirii. pentru ca daca suntem buni, daca ne e mila, devenim slabi. si asa ajungem tributari esecului in afaceri, in viata in general.

zilele trecute ma gandeam la viata monahala si am ajuns la o concluzie simpla. e usor sa fii bun cand esti ferit de tentatii, cand nimeni din anturajul tau nu are mai mult decat tine, cand nu ai pentru ce sa te lupti si deci pentru ce sa devii jivina. e mult mai greu, insa, sa nu-ti pierzi sufletul si sa faci bine in lumea populata de lupi, riscand sa fii mancat intr-o fractiune de secunda.

sunt blonda! norocul meu...

da, recunosc, sunt blonda.

chiar daca nu m-am identificat niciodata cu culoarea asta, chiar daca imi place sa cred ca nu am apucaturi de pitzi, chiar daca am un IQ rezonabil, lucru pe care il spun fara lipsa de modestie si, deci, de ipocrizie.

da, sunt blonda si desi am jurat cu vreo zece ani in urma ca nu-mi voi colora never, ever, parul asa, inca o data Shakespeare a avut dreptate cu al lui "never say never", pentru ca de aproximativ un an parul meu straluceste ca spicul graului :))).

si daca cineva ar crede ca e rau. il contrazic, pentru ca, nimic nu este mai credibil pe lumea asta ca o blondina care clipeste des a neinteles. pentru ca e atat de usor sa faci pe prostuta (nu spun proasta ca sa nu se supere blondele!) cand te mai ajuta si...parul. pe de alta parte, devine atat de distractiv sa ii lasi muti de uimire pe cei care te subestimeaza pentru simplul fapt ca esti...blonda.

niciodata nu am inteles de unde vine mitul asta. poate din aerul de naivitate abordat de Marilyn Monroe, poate din cauza Ilenei Cosanzene, care nu stiu cum reusea ca de fiecare data si in orice basm, sa se lase furata de zmeu. (desi ma bate gandul ca-i placeau, de, fapt, baietii rai). poate ca blondinele starnesc ceva in mintea celor din jur pentru ca cine stie, isi rup tocurile mai des, cad pe scari sau isi sucesc gleznele.

sunt blonda si imi place asta. pentru ca mi se potriveste, mai ales ca nimeni nu m-a luat peste picior din cauza culorii parului. pentru ca indiferent de ceea ce gandeau, sa devii sau nu, tina glumelor celor din jur tine de atitudine si de siguranta abordata.

despre beneficiile de a fi blonda o sa povestesc alta data.

PS. “I’m selfish, impatient and a little insecure. I make mistakes, I am out of control and at times hard to handle. But if you can’t handle me at my worst, then you sure as hell don’t deserve me at my best.” (Marilyn Monroe)

just WOW - Pink Martini

mi-am lasat sufletul intr-o fantana

intotdeauna m-au fascinat fantanile.

ele cuprind totul intr-o imbratisare si nu lasa sa le scape nimic. nici banutii, nici jucariile care aluneca din greseala peste marginea umeda din piatra. iar uneori ne tin captive sufletele sau dorintele.

exact asa cum inima mea a ramas inchisa, inecata, intr-o fantana din Turcia. Inima mea, la un loc cu banutul romanesc pe care i l-am facut cadou, platind dorinta pe care i-am soptit-o in gand.

fantana sufletului meu e simpla, cu statuia Fecioarei in mijloc, incredibil de expresiva, langa o biserica ortodoxa, peste care poti trece atat de usor cu privirea, intr-un sat populat de musulmani. Sirince.

si sper ca banutul acela aruncat in ochiul proaspat si limpede al fantanii o sa ma apropie de ceea ce astept, parca, de o viata intreaga.