bunatatea era pana nu demult o calitate. una mare, apreciata de toata lumea. de la o vreme, insa, de cel putin cinci decenii, ea s-a transformat intr-un mare defect. la noi la romani, pentru ca vorbe precum "prost de bun", sau "facerea de bine e ....... de mama" tot auzim in aglomerata noastra tara.
azi oamenii au uitat sa mai fie buni si nici macar focul vesnic nu-i mai sperie, pentru ca mersul la biserica si la popa a devenit un fel de indeletnicire de babe si mai trist, un om bun a devenit prost si atinge culmea cand intoarce si obrazul celalalt sau sta linistit, fara sa riposteze dupa ce a primit un sut in fund.
azi am uitat sa mai fim buni si rautatea, laudarosenia, fitele, prostia ridicata la rang de arta, prostul gust, devin masura lucrurilor si a universului in care traim. pentru ca e atat de usor sa lovim cu piciorul un om cazut la pamant, decat sa ne folosim energia ca sa-l ridicam si sa-l punem pe picioare. trist este ca si daca facem asta riscam sa nu primim nici macar un "multumesc" din partea lui. pentru ca asa e lumea asta.
din ce in ce mai schiloada. schiopateaza sufleteste si este la un pas de carje si de amputare. pentru ca in jungla nu e loc pentru omenie, bunatate, ajutor, bunavointa chiar sanatate. oare de ce? capitalismul salbatic in care traim ne reduce la statutul de jivine. moarte pe interior, uscate de tot ceea ce dadea odinioara suma pozitiva a omenirii. pentru ca daca suntem buni, daca ne e mila, devenim slabi. si asa ajungem tributari esecului in afaceri, in viata in general.
zilele trecute ma gandeam la viata monahala si am ajuns la o concluzie simpla. e usor sa fii bun cand esti ferit de tentatii, cand nimeni din anturajul tau nu are mai mult decat tine, cand nu ai pentru ce sa te lupti si deci pentru ce sa devii jivina. e mult mai greu, insa, sa nu-ti pierzi sufletul si sa faci bine in lumea populata de lupi, riscand sa fii mancat intr-o fractiune de secunda.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu