saptamana trecuta am stat fata in fata cu trecutul. a fost ciudat, pentru ca am intrat in contact cu o lume pe care o percep ca facand parte din alta viata. din viata in care toata existenta mi se invartea in jurul unui singur element: dansul.
l-am adorat.....l-am lasat sa ma devoreze.....sa ma epuizeze... sa ma sfasie...pentru ca are darul de a nimici trupul pentru a scoate la iveala sufletul. cu durere. pentru ca nu o sa uit, probabil, niciodata urmele sangerii lasate de poante pe degetele de la picioare si durerea ascutita pe care o simteam din cauza lor.
oh si pare totul atat de simplu privind de la distanta....pentru ca in asta consta puterea si talentul dansatorului. de a-l face pe om sa creada ca poate zbura, ca nu isi simte respiratia taiata din pricina luptei cu propriul trup ca e supraomenesc. acolo, pe scena dansatorii devin creatorii de iluzii. prin farmecul pe care-l raspandesc, prin magia folosita pentru a-si misca trupul in felul acela. uneori peste puterile omenesti.
saptamana trecuta am retrait toate acestea si ceva in plus. mi-am amintit pentru a mia oara de ce, DE CE fericirea, bucuria, tristetea si orice alt sentiment pe care il simt ma fac sa dansez. pentru ca nu o sa uit niciodata trecutul care a stat si sta, de fapt, la baza devenirii mele. acela in care muzica si dansul erau singurele ratiuni.
Nopti albe - Baryshnikov
Sylvie Guillem - Raymonda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu