sunt blonda! norocul meu...

da, recunosc, sunt blonda.

chiar daca nu m-am identificat niciodata cu culoarea asta, chiar daca imi place sa cred ca nu am apucaturi de pitzi, chiar daca am un IQ rezonabil, lucru pe care il spun fara lipsa de modestie si, deci, de ipocrizie.

da, sunt blonda si desi am jurat cu vreo zece ani in urma ca nu-mi voi colora never, ever, parul asa, inca o data Shakespeare a avut dreptate cu al lui "never say never", pentru ca de aproximativ un an parul meu straluceste ca spicul graului :))).

si daca cineva ar crede ca e rau. il contrazic, pentru ca, nimic nu este mai credibil pe lumea asta ca o blondina care clipeste des a neinteles. pentru ca e atat de usor sa faci pe prostuta (nu spun proasta ca sa nu se supere blondele!) cand te mai ajuta si...parul. pe de alta parte, devine atat de distractiv sa ii lasi muti de uimire pe cei care te subestimeaza pentru simplul fapt ca esti...blonda.

niciodata nu am inteles de unde vine mitul asta. poate din aerul de naivitate abordat de Marilyn Monroe, poate din cauza Ilenei Cosanzene, care nu stiu cum reusea ca de fiecare data si in orice basm, sa se lase furata de zmeu. (desi ma bate gandul ca-i placeau, de, fapt, baietii rai). poate ca blondinele starnesc ceva in mintea celor din jur pentru ca cine stie, isi rup tocurile mai des, cad pe scari sau isi sucesc gleznele.

sunt blonda si imi place asta. pentru ca mi se potriveste, mai ales ca nimeni nu m-a luat peste picior din cauza culorii parului. pentru ca indiferent de ceea ce gandeau, sa devii sau nu, tina glumelor celor din jur tine de atitudine si de siguranta abordata.

despre beneficiile de a fi blonda o sa povestesc alta data.

PS. “I’m selfish, impatient and a little insecure. I make mistakes, I am out of control and at times hard to handle. But if you can’t handle me at my worst, then you sure as hell don’t deserve me at my best.” (Marilyn Monroe)