bittersweet.......

pierdut in uitare

cum incep sa ma contaminez..........

despre fericire

fericirea este o utopie....asta auzim mereu....

alergam dupa ea toata viata, fara a avea sansa sa o atingem vreodata, fie macar si pentru un minut.

fericirea isi are gradele ei, etapele ei, si adesea o confundam cu multumirea marunta pe care o simtim cand suntem satisfacuti ca am mancat cand ne era foame.
ce bine e sa bei un pahar de apa cand ti-e sete, sa mananci o prajitura mare cu ciocolata cand ai glicemia scazuta sau cand ai chef de ceva dulce, ce bine e cand incapem in pantalonii aia stramti la care ne-am uitat un sezon intreg cu jind, pentru ca acum ne-a scazut fundul.

fericirea inseamna, insa, mai mult.......

dar cand apare, noi o umbrim cu teama: ca urmeaza sa se evapore, ca e doar o etapa.......cand suntem fericiti ne concentram pe nefericirea care va urma, asteptam cu sufletul la gura, parca, primii nori. asta in cazul in care o acceptam, pentru ca de cele mai multe ori intalnim oameni care cred ca nu sunt suficient de buni, de destepti sau de frumosi pentru a fi ferciti, ca ei nu merita....

noi suntem dusmanii propriei noastre beatitudini si asteptam in van ca ea sa se produca, ca geniul bun sa vina cu ea in mana, sa ne-o puna pe tava.

fericirea nu sta in lucrurile marunte.....aia e multumire....dar fericirea sade, bine merci, in noi. fiecare om s-a nascut cu ea, o poarta alaturi de el in fiecare zi.....o are in pumnul strans si in buzunarele de la haina.

fericirea e o stare de spirit pentru care trebuie sa fim in primul rand pregatiti. cand o sa fim gata sa o simtim, atunci o sa gasim si calea spre ea....asadar....cand o sa ne cunoastem locul in lume, patratul pe care stam, cand o sa intelegem nimicnicia multumirii, cand o sa stim ce avem de schimbat in noi, fara a incerca sa-i schimbam pe ceilalti, cand o sa intelegem de unde venim ca indivizi si spre ce ne indreptam poate o sa ne iubim suficient ptr a ne permite sa fim fericiti.

sa fim fericiti fara a risca sa ne dezintegram simtind asta.......pentru ca sublimul ne poate ucide intr-o singura clipa...

si ne-au dat carduri....

bancomatele astea au devenit o boala grea pentru unii, amintirea anilor "fascinanti" ai comunismului cand toata lumea statea la coada si avea grija ca altii sa nu se "bage" in fata.

ieri, m-au pus pacatele sa merg la bancomat. nu as fi tinut mortis sa fac asta, dar vantul care imi suiera prin buzunare era prea suparator si cum nu pot cumpara ceapa de la piata cu cardul......

in fata bancii, inghesuiala mare, de parca se dadea ceva gratis.... visurile mi-au fost spulberate repede: nu primeam cafea nechezol. "s-au bagat banii" si parca toti colegii de fabrica s-au dus in gasca sa-si scoata lovelele. unii cu prietenele barfitoare, altii cu copiii, altii cu flirturile de la locul de munca. Ideea este ca toti stateau claie peste gramada, cu cardurile proprietate personala in mana, sau si cu ale colegilor si neaparat, dar neaparat, cu fituica pe care era trecut codul pin. va dati seama ce tragedie era sa riste sa memoreze 4 cifre. daca le uita? in ziua de azi nici pe memorie nu te mai poti baza.

doamne ce distractiv a fost si tot timpul cat am stat acolo m-am chinuit sa opresc accesul de ras care imi statea in gat, in timp ce in jurul meu zburau intrebari si raspunsuri:
"zi, ma, care e codul ala?"
"8825"
"cat ma?"
"cat avea, ma, maricica? tre sa scot si banii ei"

atat de tare incat trebuia sa fii ori surd, ori mort, ori prost sa nu aflii pin-ul.
dar ce mai conteaza? la salariul ala pe care fie am vrut, fie nu, tot l-am aflat, nici un hot nu se deranjeaza sa le fure cardul.

cel mai tare m-a amuzat un macho de fabrica cu freza "a la elvis", cu burta de la bere, care sigur era moartea si pasiunea femeilor, colege de "birou", care o tot pipaia pe tipa blonda cu dintii strambi si cu umbrela rupta, care se delecta cu un suc la doza, si pe care o intreba "romantic"

"un' te duci, tu libidinoaso?"

nu va mai spun ca s-au certat ca unii au intrat in fata cand "toata lumea tre' sa stea la coada", sau cum unii soldati angajati nu puteau intelege cum adica sa iei bani dintr-un zad si povestile pot continua....

ce pot spune este ca asa ne trebuie: ne-au dat carduri sa ne faca domni, dar spiritul mioritic, care ne face sa fim atat de fermecatori, nu ne lasa sa evoluam la statutul de "jivina" cu pretentii.

bucuria de a fi prost

filosofia "de ce"- ului le este familiara oamenilor inteligenti, dar mai ales profunzi. ei isi pun intrebari despre fiecare gura de cafea, despre amareala ei, despre ceea ce stim, nu stim, simtim sau nu simtim vis a vis de lume.

profunzimea ne face sa observam nuantele, sa simtim diferentele abia perceptibile de ton, micile fisuri ale sistemului. inteligenta ne ajuta sa ne pastram integritatea, sa depasim situatiile dificile, ne ajuta sa nu uitam cine suntem, sa aflam cum ne putem depasi si autodepasi mereu, cu fiecare pas pe care il facem.

cum ramane, insa, cu prostia?

am deschis dex-ul ca sa ofer o explicatie cat mai stiintifica si uite ce am gasit: o multime de sinonime care pot deveni o sursa inepuizabila de inspiratie pentru toti cei care nu mai stiu cum sa-si numeasca dusmanii: bleg, nătăfleţ, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prostănac, stupid, tont, tontălău, (înv. şi pop.) năuc, (pop. şi fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. şi reg.) nătântoc, prostan, prostatic si lista hahaha continua...

cele mai interesante sunt, insa, definitiile de VIRGIN si CINSTIT date prostiei. asadar, daca esti virgin si mai ales cinstit esti prost...pana si dex-ul spune asta...

(dau link-ul ca sa nu spuneti ca mint: http://dexonline.ro/search.php?cuv=prost)

probabil ca definitia face referire la inocenta si virginitatea in gandire, la mintea neteda, neatinsa de mana "onanista" a inteligentei.

ce poate fi mai minunat decat sa pastrezi capul doar ca rol de capac pentru gat, fara griji permanente, fara intrebarile eterne: de unde venim? unde mergem? exista viata dincolo de moarte? pe care, mai nou, si prostii cu pretentii si le pun :D.

oare nu e mai bine asa? nu ne aduce prostia, de fapt, mai aproape de fericire? fericirea linistirii obsesiilor marunte, a viciilor pe care le are toata lumea, fericiriea implinirii nevoilor de baza ale existentei, pentru ca, cu cat cunoastem mai mult despre lumea in care traim, cu cat ne creste capacitatea de patrundere a realitatii si sensurilor, cu atat devenim mai constienti de nimicnicia noastra.

asa ca ferice de cei virgini si cinstiti.........aaaaaaaa prosti am vrut sa spun :D

plangeri

nu de mult am primit plangeri: cica blogul meu e pesimist.
afirmatia asta m-a lovit direct in plex..... pentru ca eu credeam ca e profund.... :D.
din aceasta cauza m-am gandit sa creez sectiuni speciale pentru pesimisti si optimisti care sper sa sensibilizeze ambele categorii mari si late.

va pup, indiferent de "felia de tort" pe care vreti sa o mancati.

in cusca

m-am gandit mult la felul in care as putea descrie 5 ore din viata mea, 5 ore ale zilei de ieri, 5 ore in care parca minutarul mobilului meu s-a oprit, 5 ore petrecute in INCHISOARE.

nici acum nu stiu cum sa scriu, dar o sa va povestesc simplu, cum imi vine in degete, despre ziua de ieri si despre una dintre cele mai tari experiente din ultimii ani.

Am fost la Penitenciarul Aiud, dupa cum apare in actele oficiale, si timp de mai bine de 5 ore am respirat aerul pe care il respira detinutii, am fost intr-o incapere cu ei. niciodata nu m-am simtit parca mai incordata, ca in momentele acelea, cand stiam ca in jurul meu, langa mine, in spatele meu, pe scaun, se afla 60 de detinuti. oameni considerati de societate ca fiind PERICULOSI, oameni care chair ERAU periculosi.

m-a surprins ca aratau exact ca noi. ne imaginam fel de fel de lucruri cand auzim cuvantul puscarias. ne imaginam oameni marcati de lucrurile rele pe care le-au infaptuit, dar am remarcat chipuri care m-au facut sa ma intreb: "oare omul asta ce a facut, pentru ca locul lui nu pare a fi aici"

tocmai am realizat ca nu pot sa descriu exprienta asta, pentru ca imi amintesc foarte puternic senzatiile. teama, pentru ca asta am simtit...presiunea din mintea mea, gandul ca nu sunt intr-o sala de spectacole sau intr-un cinematograf, imaginea infractorului din mintea mea, teama aceea care ma paraliza si care nu ma lasa sa stau relaxata pe scaun, pentru ca in spatele meu se intindea o multime de oameni "periculosi"...ochii unuia dintre ei atintiti mereu asupra mea, eu intrebandu-ma: "oare cati dintre astia pot fi violatori?" sensibilitatea lor....

imi amintesc foarte bine dansul lor, bucuria, senzatia de petrecere...parca asteptam sa apara de undeva bautura si mancarea, ca la nunta.....

imi amintesc cum nu ne lasau neinsotiti nici sa facem 2 metri, cand detinutii de aflau prin preajma. imi amintesc TOTUL cu mare exactitate, fetele lor, zambetele lor, bucuria lor, omenia din ei, libertatea pe care le-am adus-o...imi amintesc TOTUL, dar nu pot sa redau in cuvinte nimic din ceea ce am simtit.

pentru ca asta este o poveste ce nu poate fi...povestita

the truth

we all talk about it. the truth of our actions, the truth about others actions, truth.........truth.......
we need it to be able to live in harmony with our inner self and with the universe, but in the same time it seems we have developed the best ways to lie ourselves. we choose to become blind, or to create another reality, just to feel better with the world.

we will never know where the truth beguin and where is the edge.......and there are things we'll never know, even they are next to us all the time.

we'll never know how others really feel about us, what they really think about us........but is it a good thing to know everything? the truth's truth?

...we would loose all the mystery of the existence.....if there would be no black spots in our lives, or a hidden side of the moon we would always wonder about.

a light too strong may damage our eyes and can make us blind for good......the truth's light may be too cruel sometimes and may damage our hearts for good.....

so i choose to live a normal life with mysterious ways.....with spots and lights and shadows, and colors and with not said things, or words, telling myself i am happy every single second of my life, but wondering AM I HAPPY?........in the same time.

e asta un strut? sau o cioara?

un prieten mi-a spus azi ca se insoara cu o rusoaica bogata de pe net. dupa ce am cugetat adanc, pentru ca in ziua de azi nici surprizele nu ne mai surprind, am realizat ca asa ceva nu se poate. cica era pacaleala, dupa care, cand m-a vazut usurata,a spus: te-am pacalit ca te-am pacalit.

sfatul meu ptr ziua de azi: NU CREDETI NIMIC. nici daca aflati ca ati mostenit ceva, ca sora si-a pierdut cheile, ca o sa vina barza, ca pamantul e rotund, ca mai stiu eu ce. azi nu. absolut nimic. azi nu cred nici in minuni, nici in necazuri si nu o sa merg nici macar la doctor daca imi rup piciorul.

o colega a venit la birou cu ochiul umflat si pentru ca e la spital, ma gandesc sa o sun sa-i spun sa vina inapoi.......daca e doar o pacaleala?

e fain sa existe o astfel de zi. putem sa spunem adevarul oricat de urat ar fi el, fara teama ca vom fi crezuti, sau ucisi din pricina asta. tocmai realizez ca pot spune orice si mor de ras cand ma gandesc la privirea aceea neincrezatoare a oamenilor. parca aud deja intrebarile lor: ma minte? nu ma minte? si tu poti minti linistit si cu faptul ca ai mintit sau ai spus adevarul.

cel mai tare mi se pare sa fii nascut pe 1 aprilie. nu crede nimeni ca te-ai nascut, ca faci chef sau ca trebuie sa-ti ia cadou.
apropos una dintre cele mai dragi prietene isi serbeaza azi ziua. sau poate nu?

dar e adevarat ce am scris aici? nu cred........

japonez

felinar japonez
infasoara luminos
pe o panza de zahar

un teatru al umbrelor