cugetări din buricul pământului

ohoo cât de uşor este să punem etichete. auzim mereu, în urechile noastre de sibieni mândri răsunând - ca un cântec - toate oalele în care îi băgăm pe ceilalţi. e blondă, deci are ceva mai puţin de doi neuroni, e femeie, deci e curvă, e român, deci hoţ, e neamţ, adică rece şi aşa mai departe.

ne place să etichetăm oamenii ca pe borcanele din cămară, chiar dacă ne jurăm că nu-i adevărat şi cred că toţi ne facem vinovaţi de păcatul acesta. devenim, însă, ipocriţi şi îi judecăm aspru pe cei care încep să-i catalogheze pe cei din jur după zona din care vin. olteni, moldoveni, bucureşteni şi nici mândrii ardeleni nu scapă, pentru că mi-a fost dat să aud vorba asta: "ardelean cu slănină pe creier".

ne urâm între noi mai rău decât Făt Frumos şi Zmeul cel Rău şi nu mai rămâne decât să ne dăm în cap când ne vedem pe stradă. nu înţelegem însă când alte naţii ne judecă aşa cum de altfel ne judecăm chiar noi şi ne supărăm foc când francezii, italienii sau englezii ne bagă în aceeaşi oală cu ţiganii care au făcut prăpăd la ei.

mă întreb însă. nu se cheamă ţigănie ceea ce se întâmplă în ţara asta? nu ştiu ce combinaţie periculoasă au făcut genele tuturor celor care au trecut pe aici, dar e clar că e atomică. pentru spirit, pentru minte, pentru că nu reuşesc să mă satur de spectacolul pe care îl oferă imediata vecinătate....din stradă. mame care fug ca apucatele ca să treacă strada pe roşu în timp ce trag după ele un cărucior, combinaţia devenită clasică: sapcă de baseball cu pantaloni la dungă şi geacă de blugi sau de piele, dezacordurile în vorbire, care deja sunt mai mult decât moderne.
nici nu ştiu de ce ne mai mirăm de tâmpeniile pe care le face primul beţiv al ţării, cânt sportul nostru naţional nu mai e de mult oina, ci înălţatul paharului. pentru că fiecare popor îşi are conducătorii pe care îi merită.

au trecut atâtea "naţii" pe aici pe la noi, încât şi istoria le-a pierdut urma. păcat însă că noi, urmaşii demni ai lui Traian (îmi vine să râd de fiecare dată când aud asta) am luat ce a fost mai rău de la ei. şi culmea, mai suntem şi mândri de asta, considerându-ne buricul pământului.

uneori am senzaţia că trăiesc în două Românii. Una în care oamenii citesc, sunt cultivaţi, au mintea clară, asculă muzică de calitate, se îmbracă omenşte, neţipător, şi alta, în care se învârt idioţii care devin şi mai cretini din cauza emisiunilor tv pe care le urmăresc.

nu ştiu de ce sunt aşa de supărată pe ţara asta, pe care eu însămi o etichetez. poate pentru că scârba pe care mi-o provoacă este de-a dreptul fascinantă.