melancoolie

azi dimineaţă m-am trezit cu o senzaţie de ploaie. este ceva în fărâmele de aer din cameră când cerul are chef să fie bosumflat. si chiar dacă storurile sunt trase stiu. stiu insinctiv că afară se cern picături mari, ca bondarii.
sunt melancolica, mai precis putin melancoolica astazi pentru că din florile de afară nu au mai rămas decât bulbii, iar preaiubita mea levănţică stă cuminte, legată de un băţ, cu aţă verde.

ce să-i faci? noi, românii nu suntem artiştii grădinilor. mai avem nevoie de ceva timp până când o să învăţăm să creăm o atmosferă de sălbăticie în colţurile noastre de verdeaţă. noi ştim cel mai bine să fim nebuni şi haotici cu vieţile noastre.

aşa cum este astăzi toamna, care dintre miile de feţe pe care le deţine, a hotărât să fie gri şi să-mi acutizeze starea de moleşeală, pe care (trebuie să recunosc) o ador.

o zi răcoroasă cu ploaie poate fi cel mai bun prilej pentru amor, leneveală, numărat bani, pentru cuibărit în faţa televizorului sau în fotoliul preferat cu o carte. o zi cu ploaie ne poate ajuta să ne ascundem într-o cafenea cu licoarea aceea neagră ca noaptea şi dulce ca păcatul, în faţă.

nu ştiu foarte bine ce-o să fac eu astăzi, dar cred că tocmai aici e farmecul. o să pun departe de mine telefoanele, o să mănânc tot ce e interzis, o să renunţ la teoriile complicate şi o să mă cufund în melancoolia acestor clipe. magnifice în simplitatea lor.