cu totii ne putem lauda ca avem obsesii, care ne urmaresc, pentru ca nu putem scapa, de fapt, de ceea ce se afla in capul nostru sau in noi, oriunde am merge.
ieri parca am realizat pentru prima data ca e iulie, cu o tresarire. cum e posibil sa fi trecut deja 7 luni din anul asta fara ca eu sa le simt, macar? parca nici nu am sesizat momentul in care am inceput sa dau jos bluzele de pe mine ptr ca s-a facut mai cald.... sau cum pielea a devenit tot mai aramie din cauza soarelui.... si priveam cu stupoare dunga alba lasata de sanda pe laba piciorului.
asa mi-am amintit de obsesia mea.........TIMPUL....
nu stiu de unde a aparut, cum a aparut, cert este ca m-am trezit cu ea pe cap, din senin asemeni unei muste bazaitoare care te sacaie o dupa-amiaza intreaga... pentru ca nu pot sa explic, altfel, toate eseurile mele de la scoala legate de timp, poeziile pline de clepsidre.....numaratul clipelor.
timpul m-a bantuit mult timp si daca prin absurd as fi aterizat in casa big brother mi-as fi ascuns un ceas in pantof, pentru ca nu as fi putut supravietui fara el.... timpul ne leaga de lume, da o finalitate sau un inceput lucrurilor, orice actiune de-a noastra se judeca in secunde sau in minute sau in ani....timpul ne masoara lasandu-ne in acelasi timp iluzia ca se lasa masurat, transpus in forme, asemeni metalului topit.
timpul este masura vietii.......si a mortii...pentru ca orice eticheta care anunta un produs expirat (fie el omul din buletin, fie salamul de pe raftul supermaketului) naste panica in randul celor care o vad... daca e rau?
timpul m-a obsedat multi ani prin imposibilitatea mea de de a-l privi obiectiv. parca simteam mereu cum fiecare clipa imi rodea din viata, fara a o putea controla.
si tocmai pentru ca nu am reusit niciodata sa il inteleg am decis sa il las sa treaca fara mine, fara sa ii mai dau atentia necesara pentru a exista.....
si uite-asa, probabil ca o sa fiu uimita de o noua zi, intr-un alt anotimp...
ieri parca am realizat pentru prima data ca e iulie, cu o tresarire. cum e posibil sa fi trecut deja 7 luni din anul asta fara ca eu sa le simt, macar? parca nici nu am sesizat momentul in care am inceput sa dau jos bluzele de pe mine ptr ca s-a facut mai cald.... sau cum pielea a devenit tot mai aramie din cauza soarelui.... si priveam cu stupoare dunga alba lasata de sanda pe laba piciorului.
asa mi-am amintit de obsesia mea.........TIMPUL....
nu stiu de unde a aparut, cum a aparut, cert este ca m-am trezit cu ea pe cap, din senin asemeni unei muste bazaitoare care te sacaie o dupa-amiaza intreaga... pentru ca nu pot sa explic, altfel, toate eseurile mele de la scoala legate de timp, poeziile pline de clepsidre.....numaratul clipelor.
timpul m-a bantuit mult timp si daca prin absurd as fi aterizat in casa big brother mi-as fi ascuns un ceas in pantof, pentru ca nu as fi putut supravietui fara el.... timpul ne leaga de lume, da o finalitate sau un inceput lucrurilor, orice actiune de-a noastra se judeca in secunde sau in minute sau in ani....timpul ne masoara lasandu-ne in acelasi timp iluzia ca se lasa masurat, transpus in forme, asemeni metalului topit.
timpul este masura vietii.......si a mortii...pentru ca orice eticheta care anunta un produs expirat (fie el omul din buletin, fie salamul de pe raftul supermaketului) naste panica in randul celor care o vad... daca e rau?
timpul m-a obsedat multi ani prin imposibilitatea mea de de a-l privi obiectiv. parca simteam mereu cum fiecare clipa imi rodea din viata, fara a o putea controla.
si tocmai pentru ca nu am reusit niciodata sa il inteleg am decis sa il las sa treaca fara mine, fara sa ii mai dau atentia necesara pentru a exista.....
si uite-asa, probabil ca o sa fiu uimita de o noua zi, intr-un alt anotimp...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu