imi imaginez gandul...ca o fasie...o panza alba care, s-a furisat printre degetele carligului de rufe, si a reusit sa scape de pe sfoara pe care era tintuit...doar pentru a se harjoni cu vantul.
si nu poate fi oprit, pentru ca se strecoara printre degetele verzi ale copacilor, printre firele ierbii. saruta cuiburile, acum ocupate, ale berzelor si se duce....se duce....atat de departe... incat abia mai poate fi cuprins cu mintea.. sau cu bratele..sau cu sarutul...
si il las, fasie diafana, sa viseze...la toate lumile de pe pamantul asta, sa se cufunde in toate culorile luminii, sa doarma in roua diminetii, sa uite de el, flamand de vise.
il las sa zboare, in galaxii, printre stele, in timp ce-mi incercuieste, sufocandu-mi, sufletul.
Un comentariu:
:D Tu si cu Dumbledore
Trimiteți un comentariu