In zilele de luni nici iarba nu creste. si cum ar putea sa creasca dupa ce un weekend intreg s-a chefuit prin carciumi? acum sta linistita si verde pe pamantul ei, motaind la soare sau la umbra unui nor, sau face un dus in ploaie.
cat invidiez plantele......stau la aer, in timp ce noi, amaratii, ne chinuim sa ne muncim mintile, sa facem pe desteptii printr-un birou, intr-o zi de inceput de saptamana.
ar trebui sa primim spor de zi de luni, pentru ca trebuie sa suportam cu foarte multa rabdare mai multe ore de chin.
ar trebui ca soarele si bautura sa fie trecute in fisa postului pentru ziua cea mai hulita de oamenii muncii.....minute intregi pe plajele exotice, piscine pline cu cafea cu frisca......prajituri de ciocolata, lapte cu miere. toate astea ca sa ne ajute sa trecem mai usor peste chinul de luni.
dar de unde atata suparare pe sfanta luni? uite, mie nu-mi place duminica. pentru ca e ziua mesei in familie (o bucurie pentru cei casatoriti, care trebuie sa-si vada socrii si mai frumos soacrele ), pentru ca duminica oamenii au senzatia ca e musai sa se plimbe prin parc, ca exista undeva in constiinta poporului nostru "hainele de duminica". ce ma enerva tata cand imi spunea, pe vremea copilariei, ca trebuie sa pastrez hainele care imi placeau cel mai mult pentru ziua asta sfanta.
nu-mi plac duminicile pentru ca stiu ca urmeaza o noua zi de munca, pentru ca stiu ca o sa ma plictisesc de moarte, pentru ca orasul pare uneori mort, pentru ca n-am voie sa cos, sau sa-mi spal hainele, pentru ca o sa apar a doua zi, lunea, in ziarul din rai ca fiind o oaie.....neascultatoare.
si nu stiu cum ma apuca harnicia si cusutul si gatitul si taiatul si aspiratul tot duminica, spre marea suparare a credinciosilor familiei, care cred ca o sa ard in iad pentru asta......
tocmai de aceea e cazul sa fac o mica rectificare: in zilele de duminica, nici iarba nu creste...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu