joi, 27 martie 2008

toti suntem copii mari



expertii au cazut de acord: exista o varsta a copilariei, o varsta a maturitatii, o varsta a dragostei, varsta de aur a umanitatii, varsta varstelor, varsta batranetilor. daca stam sa ne gandim bine, exista o varsta pentru orice, dar pentru absolut orice, chiar si pentru a ne imbata: varsta betiei (dar am o vaga banuiala ca asta nu se refera la alcool)

cel mai mult imi place varsta de copil mare. sa ne intelegem: nu aia de retardat, ci aia de om matur, care nu mai are chef sa fie responsabil. ce bine ar fi ca din cand in cand sa putem sa punem botul, sa ne rasfrangem buza de jos si sa refuzam pur si simplu sa ne mai pese de ceea ce se intampla in jur.

poate ca ar trebui sa sapam adanc si sa scoatem la suprafata, ca pe o comoara, copilul ascuns in noi, copilul minunat care am fost, sa invatam sa revedem lumea cu ochii de atunci. iti amintesti, cititorule, cum te minunai de fiecare rasarit de soare, cum mancai plastilina, fara sa te gandesti ca poate iti creste tensiunea, sau te otravesti, sau ca o sa-ti apara inca o mana pana maine dimineata din cauza asta?

mie imi place sa-mi redescopar copilaria si sa ma comport uneori in asa fel incat sa-i fac pe ceilalti sa creada ca sunt razgaiata sau dusa cu pluta :)))) si ma lupt sa-i conving ca n-am mancat nimic stricat, doar ca, adultul care sunt s-a dus sa faca nani vreo 2 ore.

imi amintesc cu drag de inghetata polar.... aia impachetata ca untul pe care ajungeam sa o sug prin hartie, pentru ca s-o desfac devenea imposibil, si care mi se scurgea pe maini pana la coate. inghetata aia mi-a marcat copilaria si parca o mai simt in zilele toride de vara, lipicioasa pe coate......

uneori imi mai dau jos sandalele cu toc, de om mare, ca sa lipai prin balti cu picioarele goale exact cum faceam in urma cu 20 de ani, cand umblam prin cele mai puturoase ape, unde se scaldau ratele de la tara, fara sa-mi pese de jeg sau microbi. si ce bine e sa te doara in cot de privirile ironice ale trecatorilor.

asa ca aleg sa ma eliberez de responsabilitatea de a fi om matur, cu cap, si ma inclin cu respect in fata lui Picasso care spunea: toata viata am studiat ca sa realizez acum, la sfarsitul ei, ca trebuie sa pictez, de fapt, ca un copil.

3 comentarii:

Radu spunea...

Brâncusi avea o vorbã: Din momentul in care nu mai suntem copii, am si murit deja.

aditzu80 spunea...

Problema este ca atunci cand crestem uitam ... sa mai fim copii.

Muppet suspect spunea...

"Cand ai sa cresti mare?" m-a intrebat cineva (cu repros, credeam eu)in urma cu cateva zile.
"Nu vreau sa cresc mare. Ma incapatanez", i-am spus.
"Asa si trebuie.", a fost replica lui. :p