luni, 10 martie 2008

bucuria de a fi amnezic


Un prieten mi-a spus de curand: e mai bine sa ai o memorie proasta, decat o constiinta rea si ma intreb: e chiar asa de rau sa ai o memorie cu probleme?

nu cu mult timp in urma stiam tot ce cuprindea o discutie, mai ales cu oamenii de care imi pasa. imi aminteam usoara incruntare a sprancenelor, glasul poate putin mai ridicat, pozitia corpului, tot ce spunea. Memoram totul ca o sugativa pentru ca mai tarziu, in momentele de "tihna" sa ma chinui cu noi si noi rumegari ale problemei.....

si asa ma transformam intr-un cosmar la fiecare cearta, un cosmar cu memorie fabuloasa.

asta pana in momentul in care am realizat ca nu eram cosmarul celorlalti. persoana pe care de fapt o chinuiam eram chiar eu, cu cele o mie si una de reluari, fiecare dintre ele incarcata de si mai mult dramatism.

si uite-asa m-am hotarat sa devin amnezica...si odata cu pierderea memoriei mi-am recapatat bucuria. e minunat sa nu stii despre ce s-a discutat la ultima cearta, sa uiti cuvintele care iti fac rau si surprinzator nu mai sunt eu cea care spune: "de ce ai spus ca.......?"

nici nu ma gandesc la o doza de lecitina, la ulei de peste, doctorii si alte remedii, memoria mea e perfecta asa, mai ales ca uneori risc sa o pierd de tot.....:D

Un comentariu:

Bogdan Veseli spunea...

functia uitarii are un scop feorte precis prin care creierul uman se apara de supra saturatie cu informatii